Donna Medical Centera participat sâmbătă, 9 iunie 2024, la cea de-a 10-a ediție a evenimentului caritabil Race for the Cure (RFTC), organizat de Fundația Renașterea, cu scopul de a promova sănătatea femeii și lupta împotriva cancerului de sân.
La eveniment, ca parte din echipa DONNA SUPERPOWER, au participat atât medici, asistenți medicali, personal administrativ, cât și paciente ale clinicii, dornice să facă parte din această echipă minunată. „Promovarea sănătății femeii și, în special, atragerea atenției asupra prevenției ca armă împotriva cancerului de sân este ceea ce ne-am propus încă din prima zi, aici, la Donna Medical Center. Femeile merită să aibă mai multă grijă de ele, iar controalele periodice, atât cele senologice, cât și cele ginecologice, sunt singurele metode de a depista la timp și cu mari șanse de vindecare orice formațiune suspectă care poate duce la cancer. Prin urmare, participarea Donna Medical Center la acest eveniment a fost tocmai pentru a promova misiunea noastră și pentru a ne arăta susținerea celor care au trecut sau trec prin această boală”, a declarat dna dr. Elena-Claudia Teodorescu, Medic primar Radiologie și Imagistică medical, Doctor în Științe Medicale și fondatorul Donna Medical Center. Aflându-se chiar la prima participare la acest eveniment, echipa DONNA SUPERPOWER s-a remarcat prin entuziasm, spirit de echipă și multă bună dispoziție, câștigând premiul pentru „cea mai gălăgioasă echipă”. Dorința Donna Medical Centera fost, pe lângă susținerea misiunii sale în promovarea sănătății femeii, să ofere o experiență inedită pacientelor, unele dintre acestea fiind supraviețuitoare în lupta împotriva cancerului mamar. Bucuria care se citește pe fețele participanților din pozele de mai jos ne arată că obiectivul a fost atins cu succes. Hai, DONNA SUPERPOWER!Ne vedem la anul, avem un titlu de apărat!