, , ,
Clinica Pipera - Str. George Constantinescu nr. 2-4, București 020339 România
Clinica Traian - Str. Traian, nr. 234, București 024046 România
021.9732 021.9732

Test Papanicolau

Ce este testul Babeș-Papanicolau?

Testul Babeș Papanicolau sau examenul citologic cervico-vaginal este investigația utilizată pentru screening-ul modificărilor colului uterin. Este o procedură nedureroasă, neinvazivă și rapidă și este cel mai important test diagnostic pentru depistarea displaziei de col uterin (displaziei cervicale) și a cancerului de col uterin (cancerul cervical).


De ce este important și cum se face Testul Babeș-Papanicolau?


Testul Papanicolau poate identifica infecții sau celule cervicale anormale, ce se pot transforma în celule canceroase atunci când nu sunt tratate. Tratamentul poate preveni dezvoltarea cancerului de col uterin. Atunci când este făcut în mod regulat, testul Babeș-Papanicolau este cea mai bună metodă pentru a preveni cancerul de col uterin. Testul a condus la o scădere importantă a numărului de cazuri de cancer de col și decese ca urmare a acestei afecțiuni.

Secreția vaginală normală conține celule eliminate de la nivelul colului uterin și al uterului. Aceste celule sunt prelevate prin periere de către medicul ginecolog sau de către o asistentă medicală, cu ajutorul unei periuțe special concepute. Celulele sunt întinse pe o lamă de sticlă și trimise la laborator, unde sunt examinate la microscop, pentru a se decela eventuale modificări.

Testul Babeș Papanicolau permite surprinderea cancerului de col uterin în stadii incipiente și, de asemenea, permite depistarea unor stări precanceroase.

Este o metodă foarte sensibilă, cu rezultate fals negative sub 10%, scăpând screeningului numai acele forme incipiente de cancer care nu descuamează încă celule maligne.

Rezultatele testului Babeș Papanicolau (citologia cervico-vaginală) se dau printr-o clasificare în 5 clase de gravitate: tip 1 - normal, tip 2 - ușor modificat, tip 3 - inflamație, tip 4 - modificări premergătoare cancerului, tip 5 - suspiciune majoră de cancer.


În funcție de tipul testului (THIN PREP sau mediu lichid), dar și de factori ce țin de probă, rezultatele testului Papanicolau se eliberează într-un interval de una până la două săptămâni (zile lucrătoare).


test papanicolau - dr Haradja

Cât de des trebuie făcut Testul Babeș-Papanicolau?

Toate femeile trebuie să facă periodic testul Papanicolau, împreună cu controlul ginecologic, acestea făcând parte din analizele de rutină necesare pentru a avea grijă de sănătatea lor. În acest sens am conceput și niște pachete de servicii pentru screeningul al sănătății femeii.

Colegiul American al medicilor ginecologi (American College of Obstetricians and Gynecologists- ACOG) recomandă ca testul Babeș-Papanicolau să fie făcut după cum urmează:

primul test este bine să fie făcut la vârsta de 21 de ani sau după începerea vieții sexuale, dacă aceasta a avut loc mai devreme de vârsta de 21 de ani
pentru femeile cu vârsta între 21 și 30 de ani, testul este recomandat o dată la 2 ani
pentru femeile cu vârsta între 30 si 64 de ani, testul este recomandat anual
pentru femeile cu vârsta peste 65 de ani, nu este necesar să mai facă regulat testul dacă:

  1. au avut cel puțin 3 teste Papanicolau consecutive cu rezultate normale;
  2. nu au avut rezultate anormale în ultimii 10 ani.
Discută cu medicul tău ginecolog dacă este necesar să faci acest test mai des, în cazul în care:
  • ai un sistem imunitar slăbit din cauza transplantului de organe, chimioterapiei sau utilizarii de steroizi;
  • ești HIV pozitivă.

Cum pot fi reduse șansele de a dezvolta cancer de col uterin?


Exceptând efectuarea în mod regulat a testului Babeș-Papanicolau ca metodă de screening, poți reduce șansele de a dezvolta cancer de col uterin evitând infecția cu virusul HPV. Virusul HPV este cea mai frecventă cauză a cancerului de col uterin.


Probabilitatea de a dezvolta cancer de col uterin crește dacă:

- începi activitatea sexuală înainte de vârsta de 18 ani;
- ai mai mulți parteneri, nu te testezi între aceștia și nu le comunici și lor să se testeze;
- ai sau ai avut o Infecție cu Transmitere Sexuală (ITS).

Întrebări Frecvente despre Testul Babeș-Papanicolau


Cum te pregătești pentru testul Babeș-Papanicolau?
Sensibilitatea testului Babeș-Papanicolau înseamnă că pe cât de eficient este, pe atât de mult îi poate afecta acuratețea rezultatelor comportamentul individual înainte de efectuarea acestuia. Pentru a nu afecta recoltarea celulelor de pe col și pentru a asigura că acestea pot dezvălui informațiile necesare la analiză, este recomandată evitarea următoarelor lucruri înainte cu 1-2 zile de efectuarea testului:
  • spălăturile vaginale;
  • utilizarea tampoanelor;
  • folosirea unor creme vaginale, supozitoare sau substanțe medicamentoase cu utilizare intra-vaginală (sau nu, dar care afectează zona respectivă);
  • activitatea sexuală.
Poți face testul Babeș-Papanicolau în perioada ciclului menstrual?
Răspunsul este NU. Cel mai recomandat este ca testul să nu fie efectuat în perioada memnstruației. Ba mai mult, perioada optimă pentru a face testul este între a 10-a și a 20-a zi după prima zi a ultimei menstruații.

Ce înseamnă rezultate anormale ale Testului Babeș-Papanicolau?

Rezultatele anormale ale testului Babeș- apanicolau nu înseamnă automat cancer. Colul uterin este sensibil, iar de cele mai multe ori există un rezultat anormal reflectă doar o problemă ce necesită atenție și tratament. Este foarte important ca toate celulele anormale astfel descoperite să fie tratate, pentru a preveni dezvoltarea lor și ulterior apariția cancerului de col uterin. Dacă rezultatul tău reflectă prezența unor celule anormale, discută cu medicul tău ginecolog care sunt pașii următori de urmat.
Care sunt, totuși, pașii următori în cazul rezultatelor anormale ale testului în general?

Dacă rezultatele testului Babeș-Papanicolau sunt neclare sau indică o modificare mică a celulelor colului uterin, atunci medicul tău ginecolog probabil că îți va recomanda să repeți testul pentru siguranță și certitudine și/sau să completezi cu următoarele investigații:

Însă dacă testul indică modificări majore la nivelul celulelor colului, medicul tău îți va recomanda teste sau investigații suplimentare. Acestea pot include:

  • Colposcopia: medicul folosește un instrument numit colposcop pentru a vedea în detaliu celulele vaginului și ale colului uterin;
  • Chiuretajul endocervical: medicul va lua un eșantion de celule din canalul endocervical cu un mic instrument în formă de lingură, numit chiuretă;
  • Biopsia (în general de la nivelul leziunii identificate la colposcopie): medicul prelevează un mic eșantion de țesut cervical. Eșantionul este trimis la un laborator pentru a fi studiat la microscop.

Rezultatele acestor teste îl vor ajuta pe medicul tău ginecolog să decidă asupra diagnosticului și a tratamentului ce trebuie urmat.


Pentru recoltarea probei necesare unui Test Papanicolau, precum și pentru interpretarea de rezultate, te poți programa la oricare dintre medicii ginecologi ai Donna Medical Center:


Vezi toți medicii ginecologi!

#MergiLaControl
Așa, ești stăpână pe sănătatea ta.

Recoltările pentru testul Papanicolau, precum toate analizele ginecologice, se fac la Donna Medical Center, însă sunt interpretate la Clinica Micomi, laborator de referință în diagnosticarea patologiei colului uterin. Imediat ce rezultatele analizei sunt gata, acestea vor fi comunicate pacientei de către personalul medical Donna Medical Center.

Test papanicolau ginecologie HPV displazie

PROGRAMEAZĂ-TE ACUM


Articole recomandate



DONNA MĂRȚIȘOR
DONNA MĂRȚIȘOR

Asiguratori parteneri




Clinica Traian - Foișorul de Foc

București, str. Traian nr. 234, et. 1, Sector 2 (între Calea Moșilor și Foișorul de Foc)

Clinica Pipera - Barbu Văcărescu

București, str. George Constantinescu, nr. 2-4, Sector 2 (strada dintre Fabrica de Glucoză și Dimitrie Pompeiu).

Împreună salvăm vieți! Direcționează 3,5%!

Servicii de excelență pt. Sănătatea Femeii
Servicii de Excelență
pentru Sănătatea
Femeii
Diagnostic corect, rapid și foarte important precoce
Diagnostic corect, rapid și foarte important precoce
Echipă de Medici cu Supraspecializare de 10-20 de Ani
Echipă de Medici cu
Supraspecializare
de 15-30 de Ani
Aparatură Vârf de Lance,Ultraperformantă
Aparatură
High-end,
Ultraperformantă
Verificare Anuală Completă în 60 de Minute
Verificare Anuală
Completă în
60 de Minute
Peste 80,000 de Pacienți Mulțumiți
Peste 80,000
de Pacienți
Mulțumiți
021.9732 021.9732
© Copyright 2024 Donna Medical Center. Toate drepturile rezervate. | Împreună salvăm vieți! Direcționează 3,5%! | Chestionar satisfacție pacienți | Contact
Website realizat de Triumf ® | Termeni și condiții