, , ,
Clinica Pipera - Str. George Constantinescu nr. 2-4, București 020339 România
Clinica Traian - Str. Traian, nr. 234, București 024046 România
021.9732 021.9732
Donna Medical Center » Servicii Medicale » Centrul de Obstetrica si Medicina materno-fetala » Morfologia Fetală si Ecografia de Sarcină, Trimestrul 1, 2, 3

Morfologia Fetală si Ecografia de Sarcină, Trimestrul 1, 2, 3

ecografie de morfologie fetala
FĂ-ȚI GRATUIT TOATE CONSULTAȚIILE ȘI ECOGRAFIILE DE SARCINĂ
LA MEDICI CU EXPERIENȚĂ DE PESTE 20 DE ANI ÎN MORFOLOGIA FETALĂ,
CU AJUTORUL VOUCHERELOR MATERNA!

ecografie de morfologie fetala

ECOGRAFIA DE MORFOLOGIE FETALĂ: INFORMAȚII COMPLETE DESPRE ECOGRAFIILE DE  SARCINĂ TRIMESTRUL 1,2,3

Probabil că medicul tău obstetrician ți-a recomandat încă de la începutul sarcinii să te programezi din timp pentru o morfologie fetală (sau ecografie de sarcină), care te va ajuta să fii sigură că bebe are o dezvoltare normală. Pentru a înțelege pe deplin ce presupune investigația și de ce este atât de importantă, în cuprinsul acestei pagini ți-am pregătit un material ce conține toate informațiile de care ai nevoie, redactat de către specialiștii Donna Medical Center. Pentru început, trebuie să știi că morfologia fetală este o evaluare ecografică detaliată a fătului, care se efectuează în fiecare trimestru de sarcină și permite medicului imagist să studieze sistematic evoluția organelor fetale, pentru a detecta eventuale defecte, precum malformații ale capului, ale feței, lipsa unor membre, anomalii renale sau cardiace. Prima morfologie se efectuează începând cu săptămânile 11 sau 12 de sarcină, atunci când organele fătului încep să se dezvolte și pot fi studiate. Specialiștii spun că cea mai importantă ecografie de sarcină este cea care se efectuează în trimestrul 2 (ideal între săptămânile 19-22), deoarece în această perioadă bebe este foarte bine dezvoltat, iar poziția sa în uter permite o studiere corectă și complexă a structurilor fetale.




CE ESTE O ECOGRAFIE DE MORFOLOGIE FETALĂ?

Ecografia morfologică/Morfologia fetală este investigația imagistică esențială în monitorizarea și evaluarea sarcinii, deoarece oferă informații despre sănătatea fetusului și dezvoltarea sa pe tot parcursul celor 9 luni de sarcină.

Morfologia fetală are rolul de a depista unele dintre cele mai grave boli și malformații în dezvoltarea bebelușului, ce pot crește riscul de afecțiune genetică fetală.


CÂND SE RECOMANDĂ EFECTUAREA UNEI ECOGRAFII DE SARCINĂ?

Ecografia de sarcină este cunoscută sub denumirea de Morfologie Fetală și este indicată în toate stadiile sarcinii, după cum urmează:

✓ Săptămânile 11-14: morfologia de trimestru 1
✓ Săptămânile 20-24: morfologia de trimestru 2
✓ Săptămânile 30-32: morfologia de trimestru 3

DE CE ESTE NEVOIE DE O ECOGRAFIE DE MORFOLOGIE FETALĂ?

 Este realizată întotdeauna de un medic supraspecializat în acest tip de ecografie, pe un ecograf de ultimă generație, aspecte care permit depistarea timpurie a posibilelor afecțiuni și luarea unei decizii corect informate;

 Urmărim dezvoltarea detaliată a bebelușului cu ajutorul modulului 2D și utilizăm modulul 3D/4D pentru a obține imagini tridimensionale, în timp real

 În centrul nostru, poți efectua gratuit toate cele 3 morfologii de trimestru cu voucherele Materna, pe care le poți obține prin programul derulat de Primăria București.

CUM MĂ PREGĂTESC PENTRU ECOGRAFIA MORFOLOGICĂ?

Ecografia morfologică nu te expune la iradiere și este o procedură complet nedureroasă ce nu necesită forte multă pregătire prealabilă.


MONITORIZEAZĂ SĂNĂTATEA BEBELUȘULUI TĂU PE PARCURSUL ÎNTREGII SARCINI!


Știm că sarcina este cea mai frumoasă, dar și cea mai provocatoare perioadă din viața ta! Cele 9 luni de sarcină sunt momentele în care ai nevoie ca langă tine să fie o echipă de specialiști în monitorizarea sarcinii care să te îndrume către investigațiile corecte și care să îți ofere diagnosticul corect, pentru ca în final să îți poți strânge liniștită puiul la piept.

În funcție de vârsta sarcinii (săptămâni calculate de la data ultimei menstruații) și specificitatea acesteia, o monitorizare corectă a evoluției este compusă dintr-o serie întreagă de investigații care vizează posibile afecțiuni ușoare până la malformații grave care pot aparea la făt, printre care și ecografiile de sarcină pe trimestre.

Ecografie sarcina, morfologie fetala - Donna Medical Center

Pe lângă faptul că ești sigură că bebelușul tău se dezvoltă normal și că este bine și sănătos, ecografia de morfologie fetală este o modalitate nedureroasă, neinvazivă și recomandată de examinare prenatală.
Făra teamă și cu optimism, stabilește prima întâlnire cu bebelușul tău, programându-te la o ecografie fetală 3D/4D.

CE ESTE ANALIZAT ÎN TIMPUL ECOGRAFIEI?



PRIMUL SEMESTRU ÎN MORFOLOGIE FETALĂ TRIMESTRUL 1

✓ Numărul de bebelușiidentifică sarcinile multiple;

✓ Vârsta sarcinii: estimează cel mai corect vârsta gestațională în funcție de lungimea fătului;

✓ Cum s-a dezvoltat bebelușul;

✓ Data de naștere a bebelușului;

✓ Dacă există riscul ca bebelușul să aibă sindroame genetice (sindrom Down, sindrom Edwards și altele), evaluează riscul de malformații cromozomiale prin măsurarea translucenței nucale;

 Detecția anomaliilor fetale este limitată de dimensiunile mici ale fătului și de dezvoltarea incompletă a unor structuri fetale.

Ecografia de trimestru 1, în asociere cu testarea serologică (dublu test), este cea mai fidelă modalitate de depistare a anomaliilor cromozomiale, rata de depistare depășind astfel 90%. Efectuarea doar a ecografiei poate detecta numai 62%-81% dintre malformațiile cromozomiale.

- Explicația medicului specializat în Morfologie Fetală -

„Morfologia Fetală de Trimestru 1 se execută în jurul vârstei de 12 săptămâni și șase zile atunci când embrionul este pe deplin format din punct de vedere anatomic. Acum urmărim cele opt semne ultrasonografice de diagnosticare a eventualelor anomalii cromozomiale: osul nazal/pliul nucal/ecogenitatea intestinului subțire/plexurile coroide/lungimea oaselor mari - humerus și femur/prezența pielectaziilor bazinetale renale/spotul  hiperecogen din ventriculul stâng/dilatarea ventriculilor laterali cerebrali.

80% dintre fetușii afectați de sindromul Down nu sunt identificați înainte de naștere și provin de la mame cu vârsta mai mică de 35 de ani. Ceea ce putem face pentru a ne asigura că fătul nu prezintă sindrom Down este Morfologia de Trimestru 1, asociată cu analize genetice - dublul test, fiind cea mai simplă și accesibila investigație, sau cele prin care se analizează ADN-ul fetal din sângele matern. Cele două tipuri de investigații sunt obligatorii împreună fiindcă anomaliile genetice se pot diagnostica cu ajutorul testelor genetice, iar anomaliile anatomice se pot identifica prin ecografie de sarcină”, explică Dr. Cristian Nicolae, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală, specializat în Morfologia Fetală.

AL DOILEA SEMESTRU ÎN MORFOLOGIE FETALĂ TRIMESTRUL 2

 Permite analiza morfologică optimă a organelor fetale;

✓ Stabilește sexului bebelușului (la cererea părinților);

✓ Mărimea și localizarea placentei;

✓ Apreciază lichidul amniotic și colul uterin;

✓ Apreciază fluxurile sanguine;

✓ Dacă există riscul ca bebelușul să aibă sindroame genetice (sindrom Down, sindrom Edwards și altele);

✓ 80% din examinarea ecografică propriu-zisă se realizează în modul 2D, însă ecograful cu capabilități 3D/4D sporește calitatea imaginii 2D analizate de medic cu până la 40%;

 Modulul de examinare în 3D/4D este folosit la finalul detalierii morfologice. Softul 3D/4D ne oferă imagini tridimensionale cu fătul în timp real, ce pot fi oferite pacientei pe CD. Imagini clare și de calitate pot fi obținute și dacă fătul îi oferă examinatorului ferestre ecografice optime pentru imagini de înaltă calitate 3D/4D;

✓ Estimează vârsta gestațională cu o eroare de 7-14 zile, în funcție de parametrii utilizați;

✓ Estimează greutatea fetală cu o eroare de +/-10%;

✓ Detectează anomaliile fetale cu o rată medie de 56%.

ESTE OBLIGATORIE ECOGRAFIA MORFOLOGICĂ DE TRIMESTRU 2?

Trimestrul 2 de sarcină este perioada în care bebelușul începe să se dezvolte rapid, iar burtica să devină vizibilă. Tot în acest trimestru, aflăm daca copilul suferă de anumite anomalii sau malformații fetale ori afecțiuni genetice. Aceste informații sunt depistate cu ajutorul ecografiei de morfologie fetală - cea mai importantă ecografie a trimestrului doi de sarcină, care se realizează ideal la 22 săptămâni (limite 20-24 săptămâni).

Este bine să acorzi importanța cuvenită acestei investigații pentru a te asigura că bebelușul tău este bine și pentru a-i oferi monitorizare și ajutor cât mai repede, în cazul în care sunt descoperite probleme.

- Explicația medicului specializat în Morfologie Fetală -

„Morfologia de Trimestru 2 permite evaluarea cu maximă precizie a dezvoltării bebelușului și organelor acestuia. La această vârstă gestațională avem 72 -75 % din organe deja dezvoltate, inclusiv scheletul și craniul. Astfel, se urmărește în detaliu dezvoltarea capului, dezvoltarea toracelui, dezvoltarea membrelor și a coloanei vertebrale și dezvoltarea organelor interne”, transmite Dr. Cristian Nicolae, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală, specializat în Morfologia Fetală.

AL TREILEA SEMESTRU ÎN MORFOLOGIE FETALĂ TRIMESTRUL 3

✓ Permite analiza morfologică optimă a organelor fetale;

✓ Rata de creștere a bebelușului: estimează vârsta gestațională cu o eroare de 16-21 zile, în funcție de parametrii utilizați;

 Estimează greutatea fetală cu o eroare de +/-15%;

 Poziția placentei;

✓ Aprecierea lichidului amniotic și a colului uterin;

- Explicația medicului specializat în Morfologie Fetală -

„Morfologia de Trimestru 3 se mai numește și Ecografia Morfologică Placentară. Aceasta este foarte importantă pentru stabilirea gradului de maturare a placentei, a cantității de lichid amniotic și eventual, pentru depistarea precoce a insuficienței  de creștere intrauterină a fătului.

Pe lângă măsurătorile biometrice standard, această ecografie implică și o examinare Doppler minuțioasă a artelor uterine, a cordonul ombilical, a arterei cerebrale medii și a artelor renale fetale. Se efectuează cu minuțiozitate și o ecocardiografie fetală, cordul fiind întru totul dezvoltat la această vârstă. Putem decela ultimele anomalii ale tractului urinar ale celor două uretere - legătura dintre rinichi și vezica urinară, se evidențiază de asemenea colonul - intestinul gros și se urmăresc cu atenție cele două emisfere cerebrale”, explică Dr. Cristian Nicolae, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală, specializat în Morfologia Fetală

CE MALFORMAȚII SE POT VEDEA LA ECOGRAFIA MORFOLOGICĂ?

În timpul ecografiei, medicul imagist urmărește toate organele fătului: forma și structura craniană, fața, coloana vertebrală, peretele abdominal, inima, stomacul, rinichii, mâinile, picioarele, dar și placenta și cordonul ombilical.

În timpul ecografiei de sarcină, pot fi vizualizate următoarele malformații:

✓  lipsa cerebelului și a encefalului;

✓  buza de iepure;

✓  defect de perete abdominal prin care se pot exterioriza intestinul sau chiar ficatul;

✓  defect de perete abdominal prin care intestinele se dezvoltă în afara abdomenului;

✓  lipsa membrelor sau prezența unor membre foarte scurte;

✓  spina bifida;

✓  probleme majore renale;

✓  hernie diafragmatică;

✓  acumulare de lichid cefalorahidian în cavitățile creierului;

✓  sindrom Edwards sau sindrom Patau;

✓  probleme cardiace.

POT PĂSTRA POZA DUPĂ ECOGRAFIE?

În urma morfologiei fetale, vei primi gratuit un CD cu imagini din timpul sarcinii ce conțin capturi care sunt utile medicului ginecolog, dar și fotografii pe care le poți păstra ca amintire. Cel mai frecvent, aceste poze sunt oferite în urma morfologiilor de trimestru 2 și 3, atunci când bebelușul este mult mai vizibil ecografic.

Dacă nu dorești aflarea sexului fătului, trebuie să te asiguri că îi transmiți aceasta opțiune medicului.

CE ÎNSEAMNĂ MORFOLOGIE FETALĂ 3D/4D

Dr. Cristian Nicolae, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală explică rolul Ecografiei de Sarcină 3D/4D, ca element complementar Ecografiei de Sarcină 2D. Mămicile trebuie să știe că softul 3D/4D crește cu până la 40% performanța modulului 2D, dar modulul 2D rămâne singura modalitate de analiză a dezvoltării anatomice a fătului.

ROL EMOȚIONAL: „Ecografia 3D/4D reprezintă un beneficiu atunci când se dorește identificarea anumitor detalii și atunci când părinții sunt nerăbdători să-și vadă copilul din burtică și să-i analizeze trăsăturile! Aceasta creează un efect video live, similar unui film, cu bebelușul din burtica mamei și este o modalitate de apropiere a părinților de viitorul lor copil. Mai ales că, imaginea obținută prin examinarea 3D/4D de la 32-34 de săptămâni de sarcină este identică cu cea bebelușului pe care mama îl ia în brațe după naștere.”

ROL EDUCATIV: „Această examinare permite evidențierea și înțelegerea de către părinți a eventualelor malformații ale fătului - membre, coloană vertebrală, față, craniu. Ele pot fi mult mai ușor arătate și explicate părinților. Ecografia 3D/4D nu constituie o metodă de diagnostic a problemelor de sănătate ale copilului, însă poate contribui cu informații suplimentare privind o anormalitate deja constatată în timpul ecografiei 2D.”

Fii sigură că puiul tău este bine cu ajutorul specialiștilor în Morfologie Fetală de la Centrul Specializat pentru Evaluarea și Monitorizarea sarcinii! Echipa Donna Medical Center este aici să te îndrume prin investigații și recomandări medicale pentru ca tu să treci mai ușor peste toate provocările pe care le întâmpină o femeie însărcinată.

Știm că sarcina este cea mai frumoasă, dar și cea mai provocatoare perioadă din viața ta!

Cele 9 luni de sarcină sunt momentele în care ai nevoie ca langă tine să fie o echipă de specialiști în monitorizarea sarcinii care să te îndrume către investigațiile corecte și care să îți ofere diagnosticul corect, pentru ca în final să îți poți strânge liniștită puiul la piept. 


CE SPUN PACIENTELE NOASTRE ... 

  • Florentina, 06.05.2014
    Multumim Donna Medical Center! A fost minunat astăzi! Ne-am văzut pentru prima dată bebelușul! A fost extraordinar de frumos, iar aici la voi totul este de poveste! De la flori până la fetele frumoase și drăguțe de la recepție, iar personalul medical este excepțional! Dr. Ionescu-Crângu este un om excepțional, n-am mai văzut atâta grijă și răbdare nicăieri!

    Florentina, 06.05.2014

  • Andra, 13.10.2015

    Am venit la Donna Medical Center pentru o morfologie de trimestrul II, la Dl. Dr. Conf. Prof. Ionescu Crangu.

    Investigația ecografică a fost facută cu un deosebit profesionalism și toate detaliile pe care, atât eu, cât și soțul meu, , doream să le auzim despre evoluția micuțului nostru, ne-au fost oferite.

    Mulțumesc dlui Dr. pentru grija și atenția cu care mi-a monitorizat sarcina ți recomand oricărei proaspete mămici această clinică și pe medicii acesteia.

    Andra, 13.10.2015

  • M.L., 23.03.2016

    Astăzi am petrecut unele dintre cele mai frumoase clipe alaturi de Dr. Nicolae Cristian, atunci când mi-a dat cea mai frumoasă veste, aceea că voi fi mămică de fetiță 100%.

    În plus, m-a marcat profesionalismul și cunoștințele domnului doctor legate de sarcină. Mi-a oferit atât de multe informații încât acum nu mai sunt tentată să întreb în stânga și-n dreapta diverse.

    Chiar plec mulțumita și lămurită!

    Mulțumesc, domnule doctor!

    M.L., 23.03.2016

DESCOPERĂ ECHIPA DE MEDICI SPECIALIZAȚI ÎN MORFOLOGIA FETALĂ

În cei 7 ani de activitate, ne-am câștigat reputația de Centru Medical de Excelență, oferind un diagnostic corect, precoce și rapid pentru peste 80.000 de paciente:

  • Servicii de excelență în Imagistică Medicală, Obstetrică-Ginecologie, Endocrinologie, Medicină Internă, Analize de laborator.
  • Echipă de medici cu experiență de 10 – 30 de ani în Sănătatea Femeii.
  • Diagnostic initial și second opinion corect, precoce și rapid pentru orice afecțiune mamară sau ginecologică.

VREI O PROGRAMARE SAU VREI SĂ AFLI MAI MULTE DETALII DESPRE ECOGRAFIILE DE SARCINĂ?


NUME

EMAIL
PRENUME

NUMĂR DE TELEFON




Donna Medical Center este în București.

021 9732


S-ar putea să te intereseze și...


Articole recomandate



Morfologia Fetală si Ecografia de Sarcină, Trimestrul 1, 2, 3

DONNA MĂRȚIȘOR
DONNA MĂRȚIȘOR

Asiguratori parteneri




Clinica Traian - Foișorul de Foc

București, str. Traian nr. 234, et. 1, Sector 2 (între Calea Moșilor și Foișorul de Foc)

Clinica Pipera - Barbu Văcărescu

București, str. George Constantinescu, nr. 2-4, Sector 2 (strada dintre Fabrica de Glucoză și Dimitrie Pompeiu).

Împreună salvăm vieți! Direcționează 3,5%!

Servicii de excelență pt. Sănătatea Femeii
Servicii de Excelență
pentru Sănătatea
Femeii
Diagnostic corect, rapid și foarte important precoce
Diagnostic corect, rapid și foarte important precoce
Echipă de Medici cu Supraspecializare de 10-20 de Ani
Echipă de Medici cu
Supraspecializare
de 15-30 de Ani
Aparatură Vârf de Lance,Ultraperformantă
Aparatură
High-end,
Ultraperformantă
Verificare Anuală Completă în 60 de Minute
Verificare Anuală
Completă în
60 de Minute
Peste 80,000 de Pacienți Mulțumiți
Peste 80,000
de Pacienți
Mulțumiți
021.9732 021.9732
© Copyright 2024 Donna Medical Center. Toate drepturile rezervate. | Împreună salvăm vieți! Direcționează 3,5%! | Chestionar satisfacție pacienți | Contact
Website realizat de Triumf ® | Termeni și condiții