Donna Medical Center a lansat un program educațional pentru sănătate intimă dedicat adolescentelor din București

Articol realizat cu ajutorul

Donna Medical Center

Cuprins

Donna Medical Center a lansat un program educațional pentru sănătate intimă dedicat adolescentelor din liceele din București, realizat în parteneriat cu Asociația Caregivers. Inițiativa are ca obiectiv informarea a peste 800 de eleve până la finalul anului școlar, prin sesiuni susținute direct în unitățile de învățământ.

Programul a debutat deja în cadrul Colegiul Național „Gheorghe Șincai” și Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, urmând să continue la Colegiul Național „Mihai Viteazul” și Liceul Teoretic „Laude-Reut”.

Sesiunile sunt susținute de Dr. Beatrice Miclăuș și Dr. Iulia Buzdugă, medici specialiști obstetrică-ginecologie în cadrul Donna Medical Center, și sunt adaptate specificului de vârstă al adolescentelor. Temele abordate includ igiena intimă, modificările fiziologice din perioada pubertății, ciclul menstrual, prevenția infecțiilor și a bolilor cu transmitere sexuală, precum și importanța controalelor medicale și a vaccinării anti-HPV.

Programul este lansat într-un context în care România continuă să înregistreze una dintre cele mai ridicate rate ale nașterilor la adolescente din Uniunea Europeană. Potrivit datelor publicate de Insitutul Național de Sănătate Publică România, rata nașterilor la fete cu vârsta între 10–14 ani este de aproximativ 8,5 ori mai mare decât media UE, iar în cazul fetelor cu vârsta între 15–19 ani este de aproximativ 3,4 ori mai mare decât media europeană.

   

Sarcina în adolescență este frecvent asociată cu vulnerabilitate socială și întreruperea parcursului educațional, ceea ce subliniază importanța accesului la informație medicală corectă și la educație pentru sănătate reproductivă încă din perioada liceului.

Considerăm că accesul la informație medicală corectă și adaptată vârstei este o componentă esențială a prevenției. Prin acest program, ne asumăm un rol activ în sprijinirea adolescentelor în procesul de înțelegere a propriei sănătăți și în formarea unor comportamente responsabile pe termen lung”, a declarat Vlad Teodorescu, Managing Partner, Donna Medical Center.

Prin această inițiativă, Donna Medical Center își extinde misiunea dincolo de spațiul clinic, consolidând angajamentul pentru prevenție și educație medicală în comunitate.





Articole din aceeasi categorie

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.