Când este necesar un RMN de coloană vertebrală și ce afecțiuni poate depista?
RMN-ul coloanei vertebrale poate fi recomandat în următoarele situații:
- evaluarea anatomiei și aliniamentului vertebrelor;
- detectarea anomaliilor congenitale vertebrale sau medulare;
- evaluarea modificărilor posttraumatice ale structurilor osoase vertebrale, ligamentelor sau cordonului medular;
- evaluarea afecțiunilor discurilor intervertebrale (degenerare, protruzii, hernii) și a articulațiilor intervertebrale, ambele cauze frecvente ale durerilor de spate și sciaticii (durere iradiată pe membrele inferioare);
- evaluarea altor cauze ale durerilor de spate (fractură/tasare, edem osos);
- evaluarea compresiilor radiculare sau medulare;
- patologie infecțioasă vertebro-medulară (spondilodiscita, abcese paravertebrale);
patologie inflamatorie/ autoimuna vertebrală sau medulară (scleroză multiplă, spondilartrite); - patologie tumorală primară sau secundară (vertebrală, medulară sau meningeală);
planificarea intervențiilor chirurgicale și monitorizare postoperatorie.
Cât de eficient este un RMN pentru coloana vertebrală?
Investigațiile imagistice IRM sunt recomandate ca metode complementare de diagnosticare/preoperatoriu/postoperatoriu pentru acuratețea pe care o garantează în detectarea anomaliilor structurale, de compoziție și de funcționare a oricărei zone a corpului. De asemenea, RMN-ul este o metodă imagistică neiradiantă și neinvaivă și poate fi repetată de câte ori medicul radiolog face această recomandare.
Rezultatele RMN-ului și interpretarea acestora
Interpretarea corectă a imaginilor descrise de către medicul specialist în Imagistică medicală este esențială pentru a putea formula un diagnostic și a iniția un tratament.
Ce informații furnizează RMN-ul:
Un RMN al coloanei vertebrale poate oferi informații esențiale pentru diagnosticarea unei varietăți de afecțiuni, incluzând:
- Hernia de disc:
RMN-ul este cel mai eficient mod de a diagnostica o hernie de disc. Aceasta apare atunci când unul dintre discurile intervertebrale se deplasează sau se rupe, iar materialul gelatinos din interiorul discului poate presa nervii spinali sau măduva spinării. RMN-ul arată cu precizie poziția și severitatea herniei, ajutând medicul să stabilească cel mai bun plan de tratament.
- Degenerarea discurilor intervertebrale:
Pe măsură ce îmbătrânim, discurile intervertebrale pot suferi procese de uzură, pierzându-și elasticitatea și hidratarea. RMN-ul poate identifica modificările structurale ale acestor discuri, cum ar fi îngustarea lor, ceea ce poate duce la presiunea asupra nervilor și la dureri cronice de spate. - Fracturi vertebrale:
Un RMN poate detecta fracturi vertebrale, chiar și în cazurile în care fractura nu este evidentă prin radiografii tradiționale. Acesta poate arăta zone de edem (umflătura) și leziuni ale structurilor osoase, care sunt semne caracteristice ale fracturii. - Tumori:
RMN-ul poate evidenția prezența tumorilor la nivelul coloanei vertebrale, fie că sunt benigne sau maligne. Acestea pot apărea în măduva spinării, în vertebre sau în alte țesuturi adiacente. RMN-ul oferă detalii precise despre dimensiunea, locația și impactul tumorii asupra structurilor din jur. - Infecții și inflamații:
Infecțiile la nivelul coloanei vertebrale, cum ar fi osteomielita (infecție ososă) sau discita (infecție a discului intervertebral), pot fi vizualizate prin RMN. Semnele tipice includ edemul și schimbările de structură ale țesuturilor înconjurătoare, precum și modificările discurilor intervertebrale. De asemenea, RMN-ul poate ajuta la identificarea abceselor sau a altor procese inflamatorii.
Cum sunt interpretate imaginile și ce afecțiuni pot fi diagnosticate:
Imaginile RMN sunt interpretate de un radiolog, care va analiza secțiuni detaliate ale coloanei vertebrale din diferite unghiuri. Radiologul va căuta semne de disfuncție sau anomalii în structurile vertebrale, discuri intervertebrale, măduva spinării și nervii spinali.
- În cazul herniilor de disc, de exemplu, RMN-ul va arăta discurile care au fost deplasate sau rupte, presând asupra nervilor spinali.
- În cazul fracturilor vertebrale, radiologul va căuta fisuri sau fracturi evidente, dar și semne de traumatisme interne care nu sunt vizibile pe radiografii simple.
- Pentru afecțiuni inflamatorii sau infecțioase, RMN-ul va arăta schimbări în țesuturile moi din jurul oaselor, cum ar fi umflătura sau infecția.
De asemenea, RMN-ul poate ajuta la diagnosticarea unor afecțiuni precum scolioza, stenoza spinală (îngustarea canalului spinal) sau degenerarea articulațiilor intervertebrale (artroza).
Posibile recomandări în urma unui RMN:
În urma interpretării rezultatelor RMN-ului, medicul specialist va stabili un plan de tratament care poate include:
- Tratament chirurgical:
Dacă RMN-ul indică o afecțiune gravă, cum ar fi o hernie de disc mare, o fractură vertebrală sau o tumoră, medicul poate recomanda o intervenție chirurgicală. Aceasta poate include operații pentru a îndepărta herniile de disc, pentru a stabiliza vertebrele fracturate sau pentru a exciza tumori. În unele cazuri, intervențiile chirurgicale pot implica și reconstrucția unor părți din coloana vertebrală. - Fizioterapie:
Dacă RMN-ul arată degenerarea discurilor sau o hernie de disc de dimensiuni mici, fără a cauza complicații majore, medicul poate recomanda fizioterapie. Fizioterapia ajută la întărirea mușchilor care susțin coloana vertebrală, îmbunătățind postura și mobilitatea și reducând durerea. - Medicamente:
Pentru cazurile mai ușoare de durere sau inflamație, medicul poate prescrie medicamente antiinflamatorii, analgezice sau relaxante musculare. În cazuri de infecție, tratamentul cu antibiotice poate fi necesar. - Monitorizare:
În cazul unor afecțiuni minore sau ale unor tumori benigne, medicul poate recomanda monitorizarea periodică a stării pacientului prin RMN-uri de control. Aceasta ajută la urmărirea progresului afecțiunii și la ajustarea tratamentului, dacă este necesar.
În concluzie, RMN-ul coloanei vertebrale oferă informații vitale pentru diagnosticarea și gestionarea unor afecțiuni complexe ale coloanei vertebrale, iar interpretarea corectă a rezultatelor este esențială pentru stabilirea unui plan de tratament adecvat.
Cât timp durează un RMN cerebral?
În medie, RMN-ul cerebral durează 30 de minute, dar perioada se poate prelungi până la 60 de minute dacă medicul radiolog consideră necesară o analiză amănunțită sau decide să utilizeze substanță de contrast, pentru a mări acuratețea imaginilor. Examinarea este alcătuită din serii de secvențe, care durează fiecare între 1 și 6 minute, cu mici pauze între ele.
Interpretarea rezultatelor analizei imagistice prin rezonanță magnetică
Un rezultat RMN poate să fie gata și în luni de zile în majoritatea centrelor imagistice din țară. Pentru că știm cât de important este pentru tine să afli cât mai repede dacă ești bine, vei primi interpretarea rezultatelor în timp record. Rezultatul RMN-ului va fi eliberat în aproximativ 48-72 de ore din momentul efectuării investigației.
Vei primi film, CD și fișa medicală de interpretare a rezultatelor.
Perfuzia RM cerebrală
Perfuzia RM este o metodă imagistică de evaluare a microvascularizației cerebrale, la nivelul patului capilar. Se urmăresc modificările de semnal date de concentrația unui trasor intravascular ce poate fi: exogen (substanța de contrast administrată i.v.) sau endogen (spini marcați – ASL- Arterial Spin Labeling).
Examinarea presupune achiziția rapidă de imagini ce măsoară semnalul înainte, în timpul și după trecerea bolusului de substanță de contrast. Pasajul bolusului de contrast provoacă modificări de semnal a căror analiză, în funcție de timp (curbe semnal/timp) permite evaluarea hemodinamicii cerebrale. Se pot calcula astfel mai mulți parametri, precum: volumul sangvin (CBV), fluxul sangvin (CBF), timpul mediu de tranzit (MTT), timpul până la atingerea concentrației maxime (TTP), procentul de recuperare a semnalului la sfârșitul pasajului, relativ la valorile precontrast (PSR- percent signal recovery), iar pentru fiecare dintre aceștia se creează o hartă.
Dintre parametrii enumerați, cel mai important este volumul sangvin cerebral (CBV – măsurat în ml/100g țesut cerebral), ce este o reprezentare directă a densității capilare, implicit a gradului de neovascularizație, asociat angiogenezei tumorale.
Principalele indicații clinice ale perfuziei RM cerebrale sunt în:
Patologia tumorală:
- diferențiere între patologie tumorală vs non tumorală (abces, leziuni demieliniazante tumefactive);
- orientarea etiologiei tumorale (gliom vs limfom vs metastaze);
- evaluarea gradului tumoral, în special pentru glioame, cu impact asupra metodelor terapeutice de urmat și a prognosticului;
- în ghidarea intervențiilor chirurgicale (ex. biopsiile stereotactive – evidențierea zonei cu aspect tumoral pronuntat);
- evaluarea răspunsului la tratament (radio/chimioterapie), cu îmbunătățirea diferențierii între: progresie tumorală/ pseudoprogresie/ necroză postradică).
Patologia vasculată (ischemică):
- accident vascular ischemic acut sau accident ischmic tranzitor – în aceste cazuri, perfuzia RM se poate folosi împreună cu secvența de difuzie (DWI) pentru evaluarea zonei de „penumbră ischemică” cu potențial de recuperare.
- stenoze vasculare – evaluarea gradului de afectare a hemodinamicii cerebrale în cazul unor stenoze vasculare: cervicale sau intracraniene.
- vasospasm – utilă în special pentru pacienții care au suferit o hemoragie subarahnoidiană acută.
Tractografie (DIFFUSION TENSOR IMAGING):
Tractografia (DTI) se bazează pe fenomenul de difuzie (mișcare browiniană) a moleculelor de apă în țesuturi.
Sistemul nervos central este compus din diverse componente ce prezintă caracteristici de difuzie diferite.
Astfel, în lichidul cefalorahidian (LCR), moleculele de apă prezintă viteza de mișcare maximă, iar mișcarea este liberă, neîngrădită în nicio direcție – difuzie izotropică.
În țesutul cerebral, difuzia este limitată de microstructura țesutului:
- în substanța cenușie, difuzia este restricționată, dar izotopică;
- în substanța albă, difuzia apei este restricționată pe o direcție perpendiculară pe cea a fasciculelor nervoase.
Arhitectura axonilor, grupați în mănunchiuri paralele, acoperiți de tecile de mielină facilitează difuzia moleculelor de apă în direcția în care sunt orientate fasciculele. Dacă aplicăm gradienți de difuzie în cel puțin 6 direcții diferite, se poate calcula pentru fiecare pixel un tensor de difuzie ce descrie anizotropia difuziei. Folosind aceste date, se obțin hărți ce cartografiază poziția tractusurilor, direcția (roșu pentru stânga-dreapta; albastru pentru cranio-caudal și verde pentru anter-posterior) și gradul de anizotropie (indicat de intensitatea semnalului).
De asemenea, se pot calcula indici precum FA (fractional anisotropy) li ADC (coeficientul de difuzie aparenta).
Tractografia folosește datele tensorului de difuzie pentru a urmări tracturile nervoase de-a lungul întregii lungimi. Se pornește de la o zonă de interes (ROI), în general definit manual, iar algoritmii de urmărire a tracturilor caută voxeli adiacenți cu direcție predominantă a difuziei similară, stabilind astfel direcția tracturilor nervoase și reconstrucția 3D a acestora.
DTI și Tractografia au aplicații clinice în:
- planificarea intervențiilor neurochirurgicale;
- patologie neurodegenerativă, demențe,
- inclusiv maladia Alzheimer sau boala Parkinson;
- scleroză multiplă și alte boli demielinizante;
- patologia tumorală cerebrală;
- bepilespie;
- afecțiuni psihiatrice;
- leziuni traumatice cerebrale;
- patologie de cordon medular (ex. boli demielinizante, tumori, traumatisme);
- anomalii de dezvoltare cerebrală;
- evaluare a nervilor optici.
