Ce este un RMN mamar șI ce alte tipuri de investigații pentru sân există?
RMN-ul mamar este o metodă de investigație imagistică de înaltă acuratețe ce folosește rezonanța magnetică nucleară pentru a detecta leziunile prezente în sân. Spre deosebire de mamografie, care prezintă un grad de iradiere datorită radiațiilor X utilizate (deși foarte mic), RMN-ul este o metodă imagistică non-iradiantă, deoarece folosește doar un câmp magnetic de intensitate mare. Ecografia mamară este de asemenea o metodă non-iradiantă de investigație a sânului, folosind ultrasunete pentru formarea imaginii. RMN-ul mamar, însă, este cea mai sensibilă metodă imagistică în diagnosticul cancerului de sân, întrucât poate detecta leziuni foarte mici, de ordinul milimetrilor.
Alte tipuri de investigații pentru sân
Ecografia mamară este, de asemenea, o metodă non-iradiantă de investigație a sânului, care folosește ultrasunete pentru formarea imaginii. Ecografia mamară este considerată metoda de investigație de elecție pentru controlul sânilor în cazul femeilor cu vârsta mai mică de 40 de ani sau al celor care alăptează, densitatea crescută a sânului îngreunând un diagnostic mamografic. De asemenea, ecografia mamară poate completa informațiile obținute prin alte metode de diagnostic.
Mamografia este considerată metoda de aur în diagnosticarea precoce a cancerului mamar; se recomandă ca toate femeile cu vârsta de peste 40 ani să efectueze, anual, o mamografie. De obicei, RMN-ul este recomandat abia atunci când mamografia evidențiază existența unor formațiuni suspecte.
Află tot ce trebuie să știi despre cancerul la sân, de la frecvența cu care apare în populația obișnuită, până la opțiunile moderne de tratament disponibile!
Cât de eficient este RMN-ul mamar în depistarea cancerului la sân?
Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) a sânului/ RMN de sân este o investigație avansată recomandată pentru diagnosticul cancerului mamar și al altor leziuni mamare de la nivelul sânului. Aceasta se folosește, de obicei, atunci când este necesară obținerea unor informații suplimentare, detaliate, despre leziunile depistate prin alte metode de diagnostic.
RMN-ul mamar efectuat cu substanță de contrast permite o vizualizare mai clară și mai detaliată a leziunilor identificate la mamografie și permite localizarea lor mai precisă în masa sânului.
La unele persoane, de pildă la femeile purtătoare de mutații ale genelor BRCA1 și BRCA2, care au un risc crescut de a dezvolta cancer la sân în decursul vieții lor, RMN-ul mamar este considerat o tehnică de screening și va fi recomandat de către medic, în completarea celorlalte investigații, chiar dacă acestea nu au depistat leziuni, grație sensibilității sale superioare.
RMN-ul mamar este cea mai avansată tehnică de explorare imagistică a sânului, iar atunci când rezultatele obținute la RMN-ul mamar sunt corelate cu examenele imagistice anterioare (mamografie, ecografie mamară, sonoelastografie), istoricul personal și consultația senologică, acuratețea diagnosticului imagistic poate ajunge la peste 95%.
Când se face un rmn mamar? RMN mamar sau mamografie?
Examinarea de tip RMN mamar nu este o metodă de primă intenție în evaluarea sânului, ci constituie o metodă complementară ecografiei și mamografiei.
- Ecografia mamară se recomandă femeilor sub vârsta de 40 de ani și celor care alăptează ca primă metodă imagistică de evaluare a sânului, în timp ce mamografia se recomandă femeilor peste 40 de ani (cu unele excepții), fiind singura metodă acceptată de screening pentru cancerul de sân pentru toate categoriile de populație, indiferent de gradul de risc.
- RMN-ul este ultima verigă din evaluarea imagistică a sânului, care se corelează cu datele ecografiei sau mamografiei.
- Rezultatele obținute la RMN-ul mamar trebuie corelate cu informațiile obținute la restul investigațiilor din protocolul de diagnostic al cancerului mamar, înainte de a se putea formula un diagnostic de certitudine sau un protocol de tratament.
În ce alte situații se efectuează RMN-ul mamar?
Se consideră ca fiind principalele indicații ale examenului IRM de sân următoarele:
- Cazurile în care informațiile obținute prin mamografie și ecografie sunt insuficiente sau discordante;
- În prezența scurgerilor mamelonare suspecte;
- Când o pacientă a primit un diagnostic de cancer mamar și este necesară evaluarea cât mai exactă a dimensiunilor tumorale frecvent subapreciate prin celelalte metode și pentru depistarea unor eventuale leziuni maligne adiționale, în același sân sau în celălalt (sânul controlateral; aspecte importante pentru bilanțul preoperator al cancerului de sân);
- În cazul unei paciente cu istoric personal de cancer la sân tratat și care prezintă o suspiciune de recidivă tumorală locală, deoarece RMN-ul mamar are acuratețea cea mai bună în diferențierea modificărilor cicatriciale de recidivele tumorale;
- Pentru evaluarea răspunsului tumoral la tratamentul citostatic (chimioterapie), mai precis în ce măsură a influențat acesta dimensiunile tumorii;
- Pentru evaluarea protezelor mamare și stabilirea sau excluderea diagnosticului de ruptură a implantului;
- În cazul metastazelor de carcinom mamar la nivelul limfoganglionilor axilari (confirmate prin puncție-biopsie) și în care mamografia și ecografia nu au identificat o tumora în sân;
- Ca și metodă de screening doar la pacientele cu risc crescut pentru cancer mamar; în această categorie sunt incluse:
- Cazurile cu mutații genetice specifice sau rudele de grad I cu mutații BRCA 1 sau 2;
- Pacientele care au efectuat radioterapie toracică sub vârsta de 30 de ani;
- Pacientele cu istoric familial încărcat sau cele cu risc peste 20% evaluat prin programe specifice;
- Leziunile mamare cu risc crescut.
Cum se efectuează o examinare tip RMN mamar?
În general se efectuează RMN-ul mamar cu substanță de contrast administrată intravenos, pe bază de gadolinium, fără contrast având valoare diagnostică numai pentru evaluarea protezelor mamare (stabilirea rupturii implantului).
Acest lucru presupune obținerea unor analize care să determine o bună funcționare renală, dar și verificări alergologice astfel încât RMN-ul să se poată desfășura în deplină siguranță. Este importantă atenționarea medicului privind orice situație excepțională, istoricul medical și dacă există manifestări claustrofobice pentru a face ajustările necesare și pentru ca RMN-ul să fie efectuat în condiții optime.
Examinarea se efectuează optim între zilele 6 -14 ale ciclului menstrual, aspect important pentru limitarea rezultatelor fals-pozitive și fals-negative. Este esențială cooperarea pacientei pentru menținerea unei poziții nemișcate, în decubit ventral pe toată durata examinării, deoarece prezența artefactelor de mișcare poate conduce la un examen neconcludent.
Procedura din spatele unui RMN mamar
Cu ce trebuie să te prezinți?
- Cu rezultatul analizelor pentru uree și creatinină serice, ce ajută la evaluarea funcției renale*;
- Cu recomandarea de la medicul specialist sau biletul de trimitere, după caz*;
- Cu toată documentația precedentă care descrie istoricul medical în detaliu, precum și cu investigațiile senologice anterioare (mamografii și ecografii), inclusiv orice fel de afecțiune sau intervenție chirurgicală recentă, graviditate sau alăptare, tratamente hormonale). Toate acestea ajută medicul radiolog să ofere un diagnostic corect;
- Cu instrucțiunile citite – atât cele trimise de către clinică, precum și cele oferite de către medic (spre exemplu cele legate de întreruperea sau continuarea unui tratament medicamentos – deoarece înainte de efectuarea unui examen RMN (de orice tip), vei semna un consimțământ informat.
Cât durează un RMN de sân?
În medie, un RMN mamar durează între 30 și 40 de minute, dar acest lucru depinde de colaborarea dintre medicul și asistentul radiolog și pacient. Spre exemplu, dacă indicațiile primite nu sunt respectate și pacienta se mișcă în timpul examenului, atunci imaginea va fi neclară, iar unele secvențe, sau toate, vor trebui reluate.
Cum se derulează un RMN mamar?
- Vei fi rugată să te întinzi pe burtă (decubit ventral), cu sânii în interiorul antenei, cu capul sprijinit pe un suport special și brațele întinse deasupra capului (sau pe lângă corp, dacă ai mobilitate redusă a articulației umărului);
- Vei fi informată despre importanța menținerii unei poziții nemișcate pe toată durata examinării (atât în timpul secvențelor, cât și în pauzele dintre secvențe);
- Vei fi informată că unele secvențe pot fi mai zgomotoase decât altele, iar în acest sens ți se vor oferi căști antifonice;
- Ți se va da o pompiță prin care poți atenționa personalul medical în cazul oricărui disconfort resimțit, cu ajutorul căreia poți solicita întreruperea examinării;
- Te vei afla sub supravegherea vizuală a personalului medical pe toată durata examinării (inclusiv prin camere video), iar comunicarea se va face prin intermediul interfonului.
Ce se întâmplă după examinarea RMN?
- Vei fi rugată să te duci înapoi în spațiul special destinat pacienților pentru a te îmbrăca la loc și să urmezi recomandările personalului medical;
- În cazul examinărilor realizate cu substanță de contrast administrată intravenos (prin injectare), vei rămâne în sala de așteptare aproximativ 30 de minute, cu branula montată, pentru supravegherea apariției eventualelor reacții alergice;
- Vei fi informată cu privire la timpul de așteptare pentru eliberarea interpretării RMN-ului mamar.
Alte informații importante legate de examenul tip RMN mamar:
- Este o procedură non-invazivă și nu este dureroasă, deoarece nu necesită compresie, ci doar fixarea sânilor;
- Nu înlocuiește puncția-biopsie mamară în cazul leziunilor considerate incerte sau suspecte prin investigații standard (mamografie sau ecografie mamară);
- Nu înlocuiește mamografia, aceasta rămânând metoda de screening și diagnostic de bază pentru pacientele cu vârsta de peste 40 de ani;
- Tratamentul de substituție hormonală poate determina prize de contrast parenchimatoase cu riscul mascării unor leziuni, de aceea se recomandă întreruperea tratamentului cu 4-6 săptămâni înainte de examinare (după consultarea medicului curant);
- Se poate efectua în perioada alăptării, cu recomandarea întreruperii acesteia timp de 24 de ore după administrarea substanței de contrast, dacă beneficiul diagnostic nu permite amânarea; preferabil este ca examinarea să se efectueze la 3 luni de la oprirea alăptării;
- Intervalul minim pentru efectuarea RMN-ului mamar după radioterapie este de 9 luni;
- Se poate efectua după puncții biopsii mamare;
- Uneori se poate indica o nouă evaluare ecografică după RMN, ce se numește ecografie “Second Look”, care are ca scop găsirea unui corespondent ecografic pentru o leziune evidențiată RMN și care la ecografia anterioară nu a fost descrisă.
Siemens MAGNETOM VIDA 3T cu sistem BioMatrix adaptabil bio-individualității fiecărui pacient - cea mai avansată tehnologie RMN 3 Tesla în lume, disponibilă acum în România la Donna Medical Center
Siemens Magnetom Vida 3T cu sistemul BioMatrix este cel mai puternic și performant aparat RMN 3 Tesla creat până acum, utilizat atât pentru examinări IRM de înaltă performanță, cât și pentru cercetări medicale și științifice în rezonanța magnetică nucleară.
- Cel mai avansat magnet 3T, ce oferă imagini extrem de omogene și de o calitate excepțională în tot volumul examinat. Rezultate mult îmbunătățite în aplicații ce necesită un câmp vizual larg, precum la examinările abdominale sau la cele ale extremităților.
- Primul aparat RMN 3T din lume echipat cu sistemul BioMatrix, ce permite acestuia să se adapteze anatomiei și fiziologiei fiecărui pacient efectuând o examinare imagistică personalizată chiar și în regiuni mai dificile precum cap/gât, coloană vertebrală, abdomen, sâni sau cord.
- Rezoluție a imaginilor și acuratețe la diagnostic nemaiîntâlnite până acum, cu ajutorul antenelor Bio Matrix Tuners cu o densitate ultra-ridicată, ce elimină artefactele de mișcare și de respirație ale pacientului examinat, minimizează spațiile distorsionate/goale și îmbunătățesc imaginea afectată de prezența grăsimilor.
- Diminuarea cu până la 30% din durata investigațiilor, fără a sacrifica din rezoluția maximă a imaginilor, cu ajutorul tehnologiilor GO, ce lucrează împreună cu Algoritmul de Inteligență Artificială și cu sistemul Biomatrix pentru fluidizarea proceselor de pregătire a pacientului, achiziție, reconstrucție și distribuție.
- Confort semnificativ îmbunătățit pentru pacienții claustrofobi, printr-un diametru al tubului cilindric de 70 de cm.
- Posibilitatea de a examina pacienți supraponderali de până la 240 kg.