Preeclampsia: ce este și cum afectează sarcina

Preeclampsia este o complicație serioasă a sarcinii, caracterizată prin hipertensiune arterială și prezența de proteine în urină, care apare de obicei după săptămâna 20 de sarcină. Deși poate părea o afecțiune rară, preeclampsia afectează un număr semnificativ de gravide și necesită monitorizare atentă. Recunoașterea timpurie a simptomelor și tratamentul prompt sunt esențiale pentru a preveni complicații severe atât pentru mamă, cât și pentru făt.

 

Ce este preeclampsia?

 

Preeclampsia este o tulburare care apare exclusiv în timpul sarcinii și constă în creșterea tensiunii arteriale însoțită de prezența de proteine în urină (proteinurie), indicând afectarea renală. De obicei, aceasta debutează după săptămâna 20 de sarcină, în al doilea sau al treilea trimestru [1].

 

Această afecțiune este diferită de hipertensiunea gestațională, care presupune doar creșterea tensiunii fără proteinurie sau alte semne de afectare de organ. În formele sale severe, preeclampsia poate progresa spre eclampsie, care implică convulsii și poate pune viața în pericol [2].

 

Preeclampsia poate afecta orice femeie însărcinată, însă riscul este mai mare în anumite condiții, despre care vom vorbi ulterior. Este considerată o problemă multisistemică, deoarece poate afecta rinichii, ficatul, creierul și placenta.

 

Mecanismul exact care stă la baza dezvoltării preeclampsiei nu este complet înțeles, însă se presupune că are legătură cu anomalii în dezvoltarea vaselor de sânge ale placentei, ceea ce duce la inflamație și disfuncție endotelială [4].

 

În ciuda progreselor din medicină, preeclampsia rămâne una dintre principalele cauze de morbiditate și mortalitate maternă și fetală la nivel global, motiv pentru care conștientizarea și prevenția sunt esențiale.

 

Cauze și factori de risc

 

Cauza exactă a preeclampsiei nu este cunoscută, însă se consideră că are legătură cu o problemă în dezvoltarea normală a placentei. În mod normal, vasele de sânge placentare se remodelează pentru a permite un flux crescut de sânge către făt. În preeclampsie, această remodelare este inadecvată, ducând la o placentă insuficient oxigenată [5].

 

Această hipoxie placentară generează substanțe toxice și inflamație care afectează vasele de sânge materne, provocând hipertensiune și disfuncție de organ. Se consideră că există și o componentă genetică și imunologică în dezvoltarea bolii.

 

Există mai mulți factori de risc recunoscuți pentru preeclampsie. Printre aceștia se numără: sarcina la prima naștere (primiparitate), vârsta maternă sub 18 sau peste 35 de ani, sarcinile multiple (gemeni, tripleți), istoricul familial de preeclampsie și intervalul lung între sarcini [6].

 

Femeile cu afecțiuni cronice preexistente, precum hipertensiune arterială cronică, diabet zaharat, obezitate, boli autoimune (lupus eritematos sistemic, sindrom antifosfolipidic) au un risc crescut de a dezvolta această afecțiune [2].

 

De asemenea, tratamentele de fertilitate, cum ar fi fertilizarea in vitro (FIV), pot crește ușor riscul de preeclampsie, mai ales în cazul sarcinilor multiple sau al ovocitelor donate.

 

Simptome și semne clinice

 

Unul dintre cele mai frecvente semne ale preeclampsiei este creșterea tensiunii arteriale peste 140/90 mmHg, măsurată de cel puțin două ori la interval de 4 ore. În cazurile mai severe, valorile pot depăși 160/110 mmHg, indicând un risc crescut de complicații.

 

Proteinuria este un alt semn definitoriu și poate fi detectată printr-un test simplu de urină. Uneori, în formele mai avansate, pacienta poate prezenta și semne de afectare renală fără proteinurie semnificativă, ceea ce impune investigații suplimentare [5].

 

Edemele, în special în zona feței, mâinilor și gleznelor, pot fi prezente, deși nu sunt un criteriu diagnostic singur. Totuși, creșterea bruscă în greutate din cauza retenției de lichide poate fi un semnal de alarmă.

 

Durerile de cap severe, care nu cedează la analgezice uzuale, pot semnala afectarea sistemului nervos central. Alte simptome neurologice includ tulburările de vedere (vedere încețoșată, puncte luminoase) sau confuzie [3].

 

Durerea epigastrică sau în partea superioară a abdomenului drept poate indica afectarea ficatului, în special în cadrul sindromului HELLP, o complicație severă a preeclampsiei. De asemenea, pot apărea greață și vărsături neobișnuite.

 

 

Diagnostic

 

Diagnosticul de preeclampsie se bazează pe combinația dintre hipertensiune arterială apărută după săptămâna 20 de sarcină și prezența de proteinurie. Totuși, în lipsa proteinuriei, diagnosticul poate fi susținut de alte semne de afectare de organ.

 

Tensiunea arterială trebuie monitorizată regulat în timpul sarcinii. Valorile trebuie luate corect, în repaus, folosind un tensiometru calibrat, pentru a evita măsurătorile eronate.

 

Analiza urinei pentru determinarea proteinuriei este esențială. Aceasta poate fi realizată fie prin test rapid cu bandeletă, fie prin evaluarea cantitativă a proteinelor în urină din 24 de ore, care oferă o acuratețe mai mare.

 

Analizele de sânge pot evidenția afectarea hepatică (creșterea transaminazelor), scăderea plachetelor (trombocitopenie) sau insuficiența renală (creșterea creatininei). Toate aceste elemente pot indica severitatea bolii [2].

 

Ecografiile periodice pot ajuta la monitorizarea creșterii fetale și a lichidului amniotic. De asemenea, se poate evalua fluxul sanguin placentar prin doppler pentru a detecta eventualele restricții de creștere intrauterină.

 

Complicații posibile

 

Preeclampsia netratată sau tratată tardiv poate duce la complicații severe atât pentru mamă, cât și pentru făt. Una dintre cele mai temute complicații este eclampsia, caracterizată prin convulsii care pot apărea brusc, chiar și fără semne de avetizare.

 

Sindromul HELLP (hemoliză, enzime hepatice crescute, trombocitopenie) este o altă complicație gravă, care implică afectarea ficatului și a sângelui, cu risc crescut de sângerări, insuficiență hepatică și deces matern [1].

 

Pentru făt, preeclampsia poate duce la restricție de creștere intrauterină din cauza fluxului placentar redus. Aceasta poate afecta dezvoltarea normală și poate impune nașterea prematură.

 

Nașterea prematură indusă este adesea necesară pentru salvarea vieții mamei și a fătului, ceea ce poate expune nou-născutul la multiple riscuri, inclusiv sindrom de detresă respiratorie, icter sever și dificultăți de hrănire [3].

 

În cazuri extreme, poate apărea decesul intrauterin al fătului sau accident vascular cerebral la mamă, mai ales în prezența unor valori tensionale foarte mari și necontrolate.

 

Tratament și management

 

Tratamentul preeclampsiei depinde în mare măsură de severitatea simptomelor și de vârsta gestațională a fătului. În formele ușoare și în sarcinile precoce, se poate încerca menținerea sarcinii sub supraveghere medicală atentă.

 

Pentru formele moderate sau severe, este necesară internarea în spital pentru monitorizare continuă a tensiunii arteriale, a funcțiilor organelor materne și a stării fetale. Uneori se impune administrarea de medicamente antihipertensive.

 

Corticosteroizii pot fi administrați între săptămânile 24–34 de sarcină pentru a accelera maturarea pulmonară a fătului în eventualitatea unei nașteri premature. Aceștia reduc riscul de complicații neonatale severe [5].

 

Tratamentul definitiv al preeclampsiei este nașterea. Decizia privind momentul optim de inducere a travaliului sau efectuarea unei operații cezariene se ia în funcție de gravitatea bolii și de starea fătului [6].

 

În unele cazuri, poate fi necesară administrarea de sulfat de magneziu pentru prevenirea convulsiilor. Acesta este un anticonvulsivant eficient folosit frecvent în cazurile de preeclampsie severă sau eclampsie [4].

 

Prevenție și urmărire post-partum

 

Prevenirea preeclampsiei se concentrează pe identificarea femeilor cu risc crescut încă din primul trimestru de sarcină. Acestea trebuie monitorizate atent și, în unele cazuri, li se poate recomanda administrarea de aspirină în doze mici.

 

Aspirina (75–150 mg/zi) administrată înainte de săptămâna 16 de gestație poate reduce semnificativ riscul de apariție a preeclampsiei, în special în rândul pacientelor cu istoric sau comorbidități relevante [2].

 

Controlul bolilor cronice preexistente, cum ar fi hipertensiunea și diabetul, este esențial înainte și în timpul sarcinii. Menținerea unei greutăți corporale sănătoase și a unui stil de viață echilibrat pot avea de asemenea un efect protector [1].

 

După naștere, femeile care au avut preeclampsie trebuie monitorizate atent, deoarece există riscul ca hipertensiunea să persiste sau să reapară temporar. Evaluarea medicală regulată este esențială în primele 6–12 săptămâni post-partum [5].

 

Pe termen lung, femeile care au suferit de preeclampsie au un risc mai mare de boli cardiovasculare. De aceea, medicii recomandă controale periodice, adoptarea unui stil de viață sănătos și gestionarea atentă a tensiunii arteriale [4].

 

Preeclampsia este o complicație gravă a sarcinii, dar cu o monitorizare atentă și intervenții medicale adecvate, complicațiile pot fi reduse semnificativ. Este esențial ca femeile însărcinate să cunoască semnele de avertizare și să meargă la controale regulate. Prevenția și diagnosticarea precoce pot salva vieți, atât ale mamelor, cât și ale copiilor. Colaborarea strânsă între pacientă și echipa medicală este cheia unei sarcini în siguranță.

 

Disclaimer: Informațiile din acest articol nu înlocuiesc consultul medical sau recomandările specialistului.

 

Surse: