Săptămâna 25 de sarcină

Articol realizat cu ajutorul

Dr. Ana Maria Chiscop
Medic primar Obstetrică - Ginecologie
31 martie 2025

Cuprins

Ești în săptămâna 25 de sarcină și se poate observa cu ochiul liber că în curând vei da naștere bebelușului despre care povestim încă din prima săptămână. Pierzi multă energie și te simți obosită, iar simptomele sarcinii participă la starea ta de epuizare. Nu pierde din vedere că este una din cele mai frumoase perioade ale vieții! Nu lăsa disconfortul să îți afecteze bucuria! Radiezi și ești frumoasă! 

Ce se întâmplă cu bebe în săptămâna 25?

Bebe este de mărimea unei conopide și învață să își țină echilibrul, are mai mult păr și mai multă grăsime depozitată sub pielea încă transparentă. Ce altceva se mai întâmplă acolo înăuntru? Ei bine, pielea fătului capătă o culoare rozalie, deoarece se formează vinișoare de sânge numite vase capilare iar sistemul respirator începe să funcționeze.

Vezi echipa de  medici  ginecologi  și vino la o  consultație obstetricală!

Ce se întâmplă cu corpul mamei în săptămâna 25?

Pe măsură ce bebe se dezvoltă, nivelul tău energetic va scădea treptat. Printre simptomele cu care te poți confrunta acum se numără:

  • Tulburări ale somnului: Testează diferite strategii pentru a avea parte de odihnă. O idee bună ar fi să bei mai multă apă dimineața, pentru a diminua cantitatea necesară pe măsură ce se apropie ora de culcare. În acest fel, te vei trezi de mai puține ori pe noapte pentru a merge la baie.
  • Nevoia de a urina frecvent: Se întâmplă din cauză că odată cu apariția lui bebe, abdomenul tău a devenit un loc foarte „aglomerat”.
  • Constipație: Fă mișcare (se pun și plimbările pe jos), bea multă apă și mănâncă multe fibre.
  • Hemoroizi: Știm că acele vene anale umflate îți dau mari bătăi de cap. Hemorozii sunt un fenomen normal în a doua jumătate a sarcinii, deoarece în această perioadă bebe exercită foarte multă presiune asupra sistemului digestiv.
  • Gaze și balonare: Hormonii încetinesc procesul de digestie, provocând exces de gaze.

Articole din aceeasi categorie

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.