Dispareunia - Cauze, Simptome, Prevenție și Tratament
Articol realizat cu ajutorul Dr. Irina Oproiu - Medic primar Obstetrică-Ginecologie în data 31 August 2020
Dispareunia este durerea (ascuțită sau intensă) pe care femeile o resimt înainte, în timpul sau după contactul sexual, în zona genitală sau în interiorul pelvisului. Majoritatea femeilor se confruntă măcar o dată cu această problemă. Tratamentele se focusează pe cauze și pot ajuta la eliminarea sau reducerea durerii.
CUPRINS
SIMPTOMELE DISPAREUNIEI
DISPAREUNIA - CAUZE
CUM PREVENIM DISPAREUNIA?
TRATAMENTUL DISPAREUNIEI
Simptomele dispareuniei variază, astfel că durerea poate apărea:
- La nivelul vezicii urinare, uretrei sau vaginului;
- La penetrare;
- Pe tot parcursul contactului sexual;
- După consumarea unui contact sexual nedureros;
- Numai cu anumiți parteneri;
- La introducerea absorbantului;
- Însoțită de senzația de arsură, usturime sau înțepătură;
Cine poate suferi de dispareunie?
Atât femeile cât și bărbații pot suferi de dispareunie, însă această condiție este mult mai des întâlnită la femei, mai ales după menopauză. Potrivit American College of Obstetricians and Gynecologists (ACOG), riscul crește atunci când sunt administrate tratamente care cauzează uscăciune vaginală, persoana are o infecție virală sau bacteriană sau se află la postmenopauză.
Cele mai frecvente cauze:
- Uscăciune vaginală, determinată de menopauză, sarcină, alăptare, administrarea anumitor tratamente, sau lipsa excitării sexuale;
- Boli de piele care cauzează crăpături, mâncărime sau o senzație de arsură;
- Infecții urinare;
- Răni provocate de sarcină, accidente, o epiziotomie, histerectomie sau o operație pelvină;
- Vulvodinia (o durere centralizată în zona vulvei);
- Vaginita;
- Vaginismul (spasme involuntare ale musculaturii vaginale);
- Endometrioza;
- Cistita;
- Fibroamele uterine;
- Sindromul colonului iritabil;
- Radiațiile și chimioterapia;
- Abuz sexual.
Factorii care determină scăderea libidoului pot contribui, de asemenea, și la cauzarea dispareuniei:
- Un nivel ridicat de stres;
- Sentimentele de teamă, vinovăție sau rușine în legătură cu actul sexual;
- Probleme legate de imaginea de sine;
- Anticoncepționalele;
- Probleme în relație;
Cum prevenim dispareunia?
Pentru a reduce riscul de apariție a infecțiilor vaginale, trebuie să evităm hainele prea strâmte, să purtăm lenjerie din bumbac, și să practicăm o igienă intimă corectă. Totodată, este indicat să ne schimbăm după lenjeria când transpirăm abundent, să facem duș zilnic și să ne schimbăm în haine uscate după înot.
Pentru a evita infecțiile urinare, este important să ne ștergem din față în spate după micțiune și să urinăm după finalizarea unui contact sexual.
Pentru a evita bolile cu transmitere sexuală, contactul sexual trebuie să fie întotdeauna protejat.
Pentru a preveni uscăciunea vaginală, se recomandă folosirea lubrifiantului sau, dacă ne confruntăm cu vaginita atrofică, se impune administrarea unui tratament, la recomandarea medicului.
În cazul endometriozei, se recomandă evitarea penetrării adânci, sau practicarea contactului sexual la o săptămână sau două după menstruație (înaintea ovulației), când durerea nu este atât de acută.
Tratamentul dispareuniei
Tratamentul dispareuniei depinde de factorii care au cauzat această condiție.
- Dacă problema este uscăciunea vaginală, se recomandă lubrifierea vaginului prin stimulare clitoridiană sau utilizarea unui gel lubrifiant.
- Pentru infecțiile vaginale, medicul va recomanda administrarea antibioticelor antifungice.
- Băile calde, în poziție șezând, ajută la reducerea durerii.
- În cazul bolilor de piele care afectează zona vaginului, tratamentul variază în funcție de tipul afecțiunii. De exemplu, pentru lichenul scleros și plan se recomandă utilizarea unguentelor pe baza de retinoizi ori corticosteroide.
- Dacă te confrunți cu vestibulita vulvară, tratamentele tipice includ aplicarea unguentelor topice cu estrogen, medicamentele anti-durere în doze mici, sau terapia fizică pentru reducerea tensiunii musculare în zona podelei pelviane.
- Pentru vaginita atrofică, se recomandă administrarea tratamentelor cu estrogen.
- În cazul dispareuniei care nu pare să aibă vreo cauză fizică și care durează luni sau chiar ani, se recomandă consiliere psihologică, pentru tratarea anxietății legate de raportul sexual.
Când să mergi la medic?
Deși este posibil ca raportul sexual să fie inconfortabil la început, nu ar trebui niciodată să fie dureros. Dacă te confrunți cu durere înainte, în timpul sau după contactul sexual, se recomandă vizita la medicul ginecolog. Este important ca problema să fie tratată din timp, pentru a preveni evitarea rapoartelor sexuale sau anxietatea legată de acestea.
Cele mai citite
Virusul HPV – tot ce trebuie să știi
Torsiunea Ovariană: cauze, simptome și tratament
Ghid complet al metodelor contraceptive
Ecografia transvaginală – Tot ce trebuie să știi
Testul de sarcină – Tot ce trebuie să știi dacă bănuiești că esti însărcinată
Nodulii la sân: Ghid complet
Durerea de sâni (mastodinie)
Semnele și simptomele cancerului mamar
Tot ce trebuie să știi despre cancerul la sân
Sindromul ovarelor polichistice
Testul Babeș- Papanicolau: Ghid complet
Chisturile ovariene: diagnostic și tratament
Analize recomandate în timpul sarcinii
Metode contraceptive
Cancer col uterin - simptome
Cancer ovarian. Simptome și factori de risc
Fibromul uterin
Adenomul hipofizar
Endometrioza
