Radioterapia este un tratament ce utilizează razele X pentru a distruge celulele canceroase.
În timpul procesului, sunt afectate și celulele sănătoase, însă acestea se refac rapid. În general, radioterapia este considerată a fi cea mai eficientă modalitate de tratament după chirurgie, însă gradul de vindecare a bolii variază de la caz la caz. În ceea ce privește cancerul mamar, statisticile arată că aproximativ 80% dintre pacientele diagnosticate ajung să facă radioterapie.
CÂND ESTE FOLOSITĂ RADIOTERAPIA?
În încercarea de a trata cancerul definitiv (radioterapie curativă);
Pentru a mări eficacitatea altui tratament (poate fi utilizată, de exemplu, împreună cu chimioterapia, sau înaintea operațiilor – în acest caz, se numește radioterapie neo-adjuvantă);
Pentru a reduce riscul de recidivă după intervenția chirurgicală (radioterapie adjuvantă);
Pentru a reduce simptomele, atunci când vindecarea nu este posibilă (radioterapie paliativă).
TIPURI DE RADIOTERAPIE
Radioterapia poate fi administrată în mai multe forme, iar doctorul va recomanda întotdeauna metoda potrivită fiecărui caz.
Radioterapie externă – atunci când este folosit un aparat special, care emite raze X;
Radioterapie internă (brahiterapie) – prin plasarea unor bucăți mici de metal radioactiv în corp, lângă zona afectată;
Radioterapie cu izotopi – când pacientului îi sunt administrate injecții, capsule sau băuturi ce conțin lichid radioactiv.
INVESTIGAȚII DE RADIOTERAPIE DISPONIBILE LA DONNA MEDICAL CENTER
CONSULTAȚIA DE RADIOTERAPIE
Consultația este prima etapă în tratamentul oncologic. În cadrul acesteia, medicul radioterapeut efectuează anamneza și examinarea clinică. Medicul va solicita pacientului istoricul medical și rezultatele următoarelor investigații:
VINO LA DONNA MEDICAL CENTER PENTRU SERVICII MEDICALE DE RADIOTERAPIE!
Din 2011 și până acum, ne-am câștigat reputația de Centru Medical de Excelență, oferind un diagnostic corect, precoce și rapid pentru peste 100.000 de paciente:
Servicii de excelență în Radioterapie, Imagistică Medicală, RMN, Ecografie, Obstetrică-Ginecologie, Cardiologie, Medicină Internă, Endocrinologie, Analize de laborator.
Echipă de medici cu experiență de 10–30 de ani în Sănătate.
Diagnostic inițial și second opinion corect, precoce și rapid pentru orice afecțiune mamară sau ginecologică.
VREI O PROGRAMARE SAU VREI SĂ AFLI MAI MULTE DETALII DESPRE RADIOTERAPIE?