DESCOPERĂ ECHIPA DE MEDICI GINECOLOGI CU EXPERIENȚĂ DE PESTE 15 ANI ÎN COLPOSCOPIE!
Colposcopia sau videocolposcopia este metoda simplă, neinvazivă și rapidă de diagnostic și tratament în afecțiunile ginecologice (ex: eroziunea colului uterin, modificările pre-canceroase la nivelul colului uterin și cancerul de col uterin).
Este foarte important ca înainte de colposcopie, să mergeți la medicul specialist pentru un control ginecologic. Acesta vă va examina în amănunt starea de sănătate și va decide dacă vă va recomanda colposcopia și cu ce scop (prevenție/verificare de rutină sau diagnostic).
CÂND ESTE RECOMANDATĂ COLPOSCOPIA?
✓ Dacă rezultatele testului Babeș-Papanicolau prezintă valori anormale; ✓ Când pacienta experimentează eliminări vaginale anormale și senzație de mâncărime în regiunea organelor genitale; ✓ Când există sângerări vaginale, care nu sunt asociate cu menstruația; ✓ Dacă există dureri și sângerări în timpul sau după actul sexual; ✓ Dacă pacienta are dureri prelungite, cu senzație de tragere în partea de jos a abdomenului; ✓ În cazul depistării pe organele genitale a condiloamelor acuminate cauzate de HPV; ✓ În cazul rezultatelor neclare a frotiului citologic;
Fie că îți este recomandată pentru confirmarea sau infirmarea unui diagnostic grav precum cancerul de col uterin, fie pentru diagnosticarea timpurie a altor afecțiuni ginecologice, colposcopia rămâne una dintre cele mai importante metode de investigare ginecologică.
Colposcopia presupune utilizarea unui sistem optic special cu ajutorul căruia un ginecolog examinează peretele vaginal și porțiunea vaginală a colului uterin. În timpul colposcopiei, dacă este necesar, se poate preleva puțin țesut (biopsie) de pe col sau de pe canalul endocervical pentru a fi analizat la microscop. În timpul colposcopiei, pacienta se dezbracă de la brâu în jos și stă în poziție ginecologică. Medicul introduce speculul și depărtează ușor pereții vaginali expunând colul uterin. Colposcopul este adus la 30 de cm de vagin fără să se introducă. Cu o sursa de lumină, medicul vizualizează în mod direct aspectul cervixului. Se poate pulveriza o soluție de acid acetic și o soluție iodată (Lugol) pentru evidențierea zonelor anormale (acestea apar albe și astfel se poate lua o biopsie țintită). Dacă apar sângerări, se pulverizează o soluție specială ca să le oprească.
CE TREBUIE SĂ ȘTII ÎNAINTE DE A EFECTUA COLPOSCOPIA? CUM TE PREGĂTEȘTI?
✓Sunt interzise contactul sexual, dușurile vaginale, utilizarea tampoanelor interne sau a altor creme vaginale cu 2 zile înainte de procedură; ✓ Nu trebuie să fii la menstruație; se preferă un control la 4 zile de la oprirea sângerării; ✓ Este esențial să anunți medicul în legătură alergiile de care suferi sau cu eventualele medicamente pe care le iei sau le-ai luat în ultima perioadă (în special aspirină, anticoagulante, ș.a.) ✓ Pentru diminuarea disconfortului în timpul colposcopiei, se recomandă administrarea unui antialgic cu 30-60 de minute înainte; de asemnea, golirea intestinului și a vezicii urinare pot ajuta; ✓ Eventuala sarcină trebuie verificată printr-un test de sarcină; medicul trebuie informat asupra acestui aspect.
RECOMANDĂRI POST COLPOSCOPIE
Așteptarea rezultatelor în cazul unei colposcopii nu este lungă. Medicul te poate informa pe loc dacă observă suprafețe cu aspect anormalla nivelul colului uterin. Dacă se efectuează și o biopsie, poate dura între trei zile și o săptămână pana la primirea rezultatelor. Indiferent de rezultatul biopsiei, trebuie discutat cu medicul despre re-evaluarea periodică, fie ea și doar prin testul Babeș-Papanicolau.
În cazul în care rezultatele indică displazii celulare severe, se va indica o metodă conservativă: distrugerea țesutului patologic prin electrocoagulare sau crioterapie și conizația extinsă.
CÂT COSTĂ O COLPOSCOPIE?
Prețul unei videocolposcopii la Donna Medical Center este de 340 lei și include efectuarea propriu-zisă a procedurii, precum și interpretarea și concluziile examenului, însoțite de poze ale zonei examinate.
PENTRU COLPOSCOPIE, VĂ PUTEȚI PROGRAMA LA URMĂTORII MEDICI CU COMPETENȚĂ ȘI SUPRASPECIALIZARE ÎN ACEASTĂ PROCEDURĂ:
Am venit la Donna Medical Center speriată de rezultatul unui test Papanicolau, care a ieșit modificat.
Medicul ginecolog mi-a recomandat să fac și o colposcopie, și în felul acesta am ajuns la o minunată doamnă doctor, și anume dna dr Leonte Laura. M-a tratat cu mare căldură, încât am simțit din prima că, orice ar fi, trebuie să existe o rezolvare. Totul a decurs cum trebuie, rezultatele au fost concludente și în final totul a fost bine.
Recomand cu caldură atât clinica, cât și pe doamna doctor Leonte!
M.A., 22.03.2016
Mă numesc Doina, am 38 de ani și azi am venit pentru prima dată la Donna Medical Center pentru o colposcopie.
m-am programat la Dr. Iurco Lucia și sunt foarte mulțumită de amabilitatea și profesionalismul dânsei. Sunt foarte surprinsă că nici măcar nu a durut deloc. De acum Dr. Iurco va fi medicul meu ginecolog.
Muțumesc!
Doina, 22.03.2016
De cele mai multe ori fugim de medici și de investigațiile ginecologice, care sunt atât de importante în menținerea unei sănătăți bune.
Am ales Donna Medical Center pentru controlul anual ginecologic și pentru efectuarea testelor Babeș Papanicolau, etc.
Pe lângă ceea ce plănuiam să efectuez, am achiziționat un pachet de prevenție ginecologică pentru a beneficia la un preț bun de toate investigațiile necesare și pentru a mă asigura că sunt bine din toate punctele de vedere.
Recomand cu încredere această clinică și dragi doamne, nu ezitați să mergeți anual la medicul ginecolog pentru a vă asigura că sunteți perfect sănătoase! Mulțumesc!
D.S., 02.03.2016
În urma unui concurs desfășurat pe blogul Simonei Tache am câștigat un consult și un test Papanicolau la clinica dumneavoastră. [...] Nu este prima dată când merg într-o clinică privată, dacă mă gândesc bine, de fapt, toate consultațiile ginecologice de până acum au fost în clinici private. Din punctul meu de vedere, ce vă diferențiază față de experiențele pe care le-am avut până acum sunt timpul redus de așteptare și atmosfera foarte plăcută. Medicul Horațiu Haradja a fost foarte amabil, a avut răbdare să îmi explice ca să pot înțelege [...].
Mulțumesc!
E.D., 24.06.2015
De anul trecut tot vin în acest centru și am fost plăcut surprinsă de modul în care mi-au acordat atenție domnișoarele/doamnele de la recepție, dna doctor Teodorescu la care am fost deja de două ori pentru ecografie mamară, domnul doctor Horațiu Haradja, la care am venit și astăzi pentru interpretarea analizelor. [...] Sunteți profesioniști cu toții! Felicitări pentru munca pe care o prestați pentru noi, pacienții! Mulțumesc foarte mult!
Diana, 23.09.2015
VINO LA DONNA MEDICAL CENTER PENTRU SERVICII GINECOLOGICE DE EXCELENȚĂ!
Din 2011 și până acum, ne-am câștigat reputația de Centru Medical de Excelență, oferind un diagnostic corect, precoce și rapid pentru peste 80.000 de paciente:
Servicii de excelență în Imagistică Medicală, Obstetrică-Ginecologie, Endocrinologie, Medicină Internă, Analize de laborator.
Echipă de medici cu experiență de 10 – 30 de ani în Sănătatea Femeii.
Diagnostic initial și second opinion corect, precoce și rapid pentru orice afecțiune mamară sau ginecologică.
VREI O PROGRAMARE SAU VREI SĂ AFLI MAI MULTE DETALII DESPRE SERVICIILE GINECOLOGICE?