Doctor în Științe Medicale, cu peste 15 ani de experiență în diagnosticul și tratamentul afecțiunilor ginecologice, Dr. Corina Chișu are competențe în ecografie obstetricală și ginecologică, colposcopie, tratamentul infertilității, histeroscopie și planificare familială.
În afara activității medicale din cabinet, Dr. Corina Chișu a fost Secretar general al Societăţii Române de Reproducere Umană şi Embriologie și este membru activ a numeroase organizații de profil precum: Societatea Română de Obstetrică şi Ginecologie, Societatea Europeană de Reproducere Umană şi Embriologie și Societatea de Chirurgie Ginecologică Minim Invazivă.
Consideră că un medic trebuie să fie într-o permanentă învățare pentru a oferi pacienților săi cele mai bune recomandări medicale:
este constant la curent cu cele mai noi practici și descoperiri medicale;
participă frecvent la activităţi ştiinţifice în specialitatea Obstetrică-Ginecologie;
este autorul a zeci de articole de specialitate;
a participat la numeroase comunicări ştiinţifice la importante manifestări de specialitate din ţară şi din străinătate.
Dr. Corina Chișu, medic primar Obstetrică- Ginecologie, crede că atunci când pacienta este vulnerabilă, medicul este forța ei:
„Medicul reprezintă latura puternică și rațională a pacientei în situații delicate. Personal, ofer sprijin și confort emoțional, dar în aceeași măsură îmi păstrez strictețea medicală pentru a mobiliza pacienta să ia cât mai repede și eficient măsurile necesare pentru a se face bine. Implicarea emoțională poate să sustragă din energia dedicată analizei medicale, atunci când nu este drămuită sănătos de către medic.
De aceea, în cazul unui diagnostic grav, îi explic pacientei clar și direct ceea ce văd și ulterior am în vedere componenta emoțională. Spun acest lucru pentru că este important ca pacienta să înțeleagă cu ce se confruntă și ce trebuie să facă mai departe cât încă este receptivă și nu se lasă cuprinsă de îngrijorare.”