Gliom: ce este, simptome, diagnosticare și opțiuni de tratament

Gliomul este o categorie de tumori cerebrale care își au originea în celulele gliale, componente esențiale ale sistemului nervos central, responsabile de susținerea și protecția neuronilor. Aceste tumori pot avea grade diferite de agresivitate, de la forme benigne cu evoluție lentă, până la glioblastomul multiform, una dintre cele mai agresive forme de cancer cerebral. În continuare, ne propunem să oferim o prezentare detaliată a gliomului, incluzând informații despre cauze, simptome, metode de diagnostic și opțiuni de tratament.

Ce este gliomul

Gliomul este un tip de tumoră cerebrală primară care își are originea în celulele gliale ale sistemului nervos central (SNC). Aceste celule joacă un rol esențial în susținerea, protejarea și funcționarea corectă a neuronilor. Gliomul poate afecta atât creierul, cât și măduva spinării, având o evoluție variabilă în funcție de tipul celular implicat și de gradul de agresivitate al tumorii [1].

Incidența gliomului variază la nivel global, fiind una dintre cele mai frecvente tipuri de tumori cerebrale primare la adulți. Cauzele exacte ale apariției acestor tumori nu sunt pe deplin înțelese, însă cercetările indică o combinație de factori genetici și de mediu. De asemenea, simptomele gliomului pot fi nespecifice în stadiile incipiente, ceea ce îngreunează diagnosticarea precoce [2].

În funcție de caracteristicile histologice și moleculare, gliomul poate fi clasificat de la tumori cu evoluție lentă (grad I) până la forme agresive și infiltrative, cum ar fi glioblastomul multiform (grad IV). Tumorile gliomatoase reprezintă aproximativ 30% dintre toate tumorile cerebrale și 80% dintre cele maligne, fiind mai frecvente la adulți, dar putând apărea și la copii [3].

Structura creierului și rolul celulelor gliale

Creierul este cel mai complex organ al corpului uman, format din aproximativ 86 de miliarde de neuroni și un număr chiar mai mare de celule gliale. Acesta este împărțit în mai multe regiuni funcționale:

• Cortexul cerebral – responsabil pentru gândire, memorie, percepție senzorială și control motor.
• Diencefalul (talamus și hipotalamus) – reglează funcții esențiale precum temperatura corporală, foamea, setea și ritmul circadian.
• Trunchiul cerebral – controlează funcțiile vitale, inclusiv respirația și ritmul cardiac.
• Cerebelul – coordonează mișcarea și echilibrul [1].

Celulele gliale sunt esențiale pentru funcționarea optimă a sistemului nervos, având multiple roluri:

• Oferă suport structural și metabolic neuronilor.
• Contribuie la formarea barierei hemato-encefalice, protejând creierul de toxine.
• Participă la transmiterea semnalelor nervoase și la reglarea homeostaziei cerebrale.
• Intervin în repararea țesutului nervos după leziuni sau inflamații [3].

Clasificarea gliomului

Gliomul este un grup heterogen de tumori cerebrale care diferă prin origine celulară, agresivitate și răspuns la tratament. Clasificarea acestora s-a bazat inițial pe caracteristicile histopatologice, dar progresele în biologia moleculară au permis o clasificare mai precisă, bazată pe mutații genetice specifice, necesară pentru ca centrele de oncologie să poată opta pentru cel mai eficient tratament

Clasificarea în funcție de tipul celular de origine

Gliomul poate fi clasificat în funcție de celulele gliale din care provine:

• Astrocitoame – derivate din astrocite, sunt cele mai frecvente și pot fi de la tumori benigne la forme extrem de agresive:
  • Astrocitom pilocitic (grad I) – tumoră benignă, cu creștere lentă, frecvent întâlnită la copii și adolescenți.
  • Astrocitom difuz (grad II) – tumoră infiltrativă, cu evoluție lentă, dar cu risc de progresie spre forme maligne.
  • Astrocitom anaplazic (grad III) – tumoră mai agresivă, cu un grad crescut de proliferare celulară.
  • Glioblastom multiform (GBM, grad IV) – cea mai agresivă formă de gliom, cu invazivitate ridicată și prognostic rezervat [4].
• Oligodendroglioame – originate din oligodendrocite, sunt mai sensibile la chimioterapie decât astrocitoamele:
  • Oligodendrogliom (grad II) – creștere lentă, dar infiltrativă, adesea asociat cu mutația IDH și codeleția 1p/19q.
  • Oligodendrogliom anaplazic (grad III) – mai agresiv, cu proliferare crescută și tendință de progresie malignă [2].
• Ependimoame – derivate din celulele ependimare, care căptușesc ventriculii cerebrali și canalul medular:
  • Ependimom (grad I-III) – poate apărea la copii și adulți, localizându-se frecvent în apropierea ventriculilor cerebrali sau în măduva spinării [1].
• Gliomuri mixte – combină caracteristici histologice de astrocitoame și oligodendroglioame, cum ar fi oligoastrocitomul [6].

Clasificarea în funcție de grad

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) clasifică gliomul în patru grade, pe baza caracteristicilor histologice și moleculare:

• Grad I (tumori benigne, cu creștere lentă):
  • Astrocitom pilocitic
  • Subependimom
  • Xantoastrocitom pleomorf
  • Ependimom mixopapilar
• Grad II (tumori infiltrative, cu potențial de progresie malignă):
  • Astrocitom difuz
  • Oligodendrogliom
  • Oligoastrocitom
• Grad III (tumori maligne, cu proliferare crescută):
  • Astrocitom anaplazic
  • Oligodendrogliom anaplazic
  • Ependimom anaplazic
• Grad IV (tumori extrem de agresive, cu prognostic rezervat):
  • Glioblastom multiform
  • Gliom difuz al trunchiului cerebral (tipic la copii) [8]

Clasificarea moleculară (OMS 2021)

Clasificarea OMS 2021 introduce biomarkeri moleculari esențiali în diagnosticul gliomului, îmbunătățind prognosticul și selecția tratamentului:

1. Mutația IDH (Isocitrat dehidrogenază):
   • Gliom IDH-mutant – asociat cu un prognostic mai bun și răspuns mai bun la terapie.
   • Gliom IDH-sălbatic (wild-type) – mai agresiv, cu prognostic nefavorabil (ex. glioblastom).
2. Codeleția 1p/19q:
   • Prezentă în oligodendroglioame, asociată cu răspuns favorabil la chimioterapie.
3. Metilarea promotorului MGMT (O-6-metilguanina-ADN metiltransferază):
   • Glioblastoamele cu metilare MGMT răspund mai bine la temozolomidă.
4. Alterări EGFR, TERT și ATRX:
   • Glioblastoamele IDH-wild-type prezintă frecvent amplificări EGFR și mutații TERT.
   • Pierderea expresiei ATRX este asociată cu astrocitoame IDH-mutante.

Clasificarea gliomului este esențială pentru diagnostic, prognostic și alegerea tratamentului optim. Trecerea de la o clasificare bazată doar pe histologie la una moleculară a permis o mai bună înțelegere a mecanismelor tumorale și o personalizare mai eficientă a tratamentului [7].

Cauze și factori de risc pentru gliom

Cauzele exacte ale gliomului nu sunt pe deplin înțelese, dar cercetările sugerează că dezvoltarea acestor tumori este rezultatul unei combinații complexe de factori genetici și de mediu. În timp ce anumite mutații genetice sunt asociate cu apariția gliomului, factorii de risc care influențează incidența bolii nu sunt încă pe deplin clarificați.

Factori genetici și mutații asociate

Studiile genetice au identificat mai multe mutații implicate în dezvoltarea gliomului, unele ereditare, altele apărute spontan:

• Mutația genei IDH (Isocitrat Dehidrogenază 1 și 2): găsită frecvent în astrocitoame și oligodendroglioame de grad scăzut și asociată cu un prognostic mai bun și o evoluție mai lentă a bolii.
• Codeleția 1p/19q: specifică oligodendroglioamelor și asociată cu un răspuns mai bun la chimioterapie.
• Mutații TERT (Telomerase Reverse Transcriptase): frecvent întâlnite în glioblastoame IDH-wild-type. Contribuie la proliferarea necontrolată a celulelor tumorale.
• Mutația TP53: o mutație a genei TP53 (un important supresor tumoral) este frecvent observată în astrocitoame și glioblastoame.
• Predispoziție genetică și sindroame ereditare: deși majoritatea gliomurilor apar sporadic, anumite sindroame genetice cresc riscul dezvoltării tumorilor cerebrale:

• • Sindromul Li-Fraumeni (mutație TP53) – risc crescut pentru gliom și alte tipuri de cancer.
  • Neurofibromatoza tip 1 și 2 (mutație NF1/NF2) – asociată cu astrocitoame și schwannoame.
  • Sindromul Turcot – asociat cu glioblastoame și polipoză colonică familială.
  • Sindromul Lynch – risc crescut de tumori cerebrale și cancere gastrointestinale [4, 6].

Factori de mediu și stil de viață

Există mai mulți factori care țin de mediu și de stilul de viață care pot influența riscul de apariție a gliomului:

• Expunerea la radiații ionizante: singurul factor de mediu confirmat ca având un rol clar în apariția gliomului. Persoanele expuse la radioterapie craniană (ex. tratamentul leucemiei la copii) au un risc crescut de gliom. Expunerea la doze mari de radiații (ex. accidente nucleare) poate crește riscul de tumori cerebrale.
• Expunerea la substanțe toxice și chimicale: solvenți industriali, pesticide și hidrocarburi aromatice au fost sugerate ca factori de risc, dar dovezile sunt limitate.
• Expunerea profesională la metale grele și petrol poate fi asociată cu un risc ușor crescut.
• Utilizarea telefoanelor mobile și radiațiile electromagnetice: studii extinse nu au confirmat o legătură clară între utilizarea telefoanelor mobile și gliom. Expunerea la câmpuri electromagnetice este un subiect controversat, dar nu există dovezi concludente [2].

Factori demografici

Există și o serie de factori demografici care au fost luați în calcul în ceea ce privește riscul de apariție a gliomului:

• Vârsta: gliomul este mai frecvent la adulții cu vârste cuprinse între 45-70 de ani. Glioblastomul apare mai frecvent după vârsta de 55 de ani. Astrocitomul pilocitic (grad I) este mai frecvent la copii și adolescenți.
• Sexul: glioblastomul este mai frecvent la bărbați decât la femei. Oligodendrogliomul este mai frecvent la bărbați, dar astrocitomul pilocitic apare cu o frecvență similară la ambele sexe.
• Factori hormonali: unele studii sugerează că estrogenul ar putea avea un efect protector, ceea ce ar putea explica incidența ușor mai scăzută a glioblastomului la femei.
• Sistemul imunitar și inflamația cronică: pacienții cu HIV/SIDA sau cu imunosupresie (ex. după transplant) prezintă un risc ușor crescut de tumori cerebrale. Procesele inflamatorii cronice pot contribui la dezvoltarea gliomului, dar mecanismele exacte nu sunt pe deplin înțelese [4].

Simptome și manifestări clinice ale gliomului

Simptomele gliomului variază în funcție de localizarea, dimensiunea și gradul tumorii. Deoarece gliomul se dezvoltă în țesutul cerebral, acesta poate afecta diverse funcții ale sistemului nervos central, determinând simptome neurologice progresive. Manifestările clinice pot fi inițial subtile și nespecifice, dar pe măsură ce tumora crește, simptomele devin mai evidente și debilitante.

• Cefalee persistentă: este unul dintre cele mai frecvente simptome ale gliomului. De obicei, este mai intensă dimineața și poate fi însoțită de greață și vărsături. Se agravează progresiv și nu răspunde la analgezice obișnuite.
• Greață și vărsături: apar ca urmare a creșterii presiunii intracraniene. Sunt frecvent asociate cu cefaleea și pot fi mai intense dimineața.
• Convulsii (crize epileptice): gliomul poate irita cortexul cerebral, determinând descărcări electrice anormale. Pot fi parțiale (afectând o parte a corpului) sau generalizate (pierdere a conștienței și mișcări involuntare). Sunt frecvente în astrocitoamele de grad scăzut și oligodendroglioame.
• Tulburări cognitive și de personalitate: modificări ale memoriei, dificultăți de concentrare și scăderea capacității de gândire logică. Gliomul frontal poate determina schimbări de comportament, apatie sau agresivitate.
• Oboseală și slăbiciune generală: pacienții pot prezenta scăderea energiei, somnolență excesivă și apatie. Poate fi agravată de presiunea intracraniană crescută sau de inflamația cerebrală [2].

Metode de diagnosticare a gliomului

Diagnosticul gliomului implică o combinație de evaluare clinică, imagistică avansată și teste histopatologice și moleculare. Identificarea precisă a tipului și gradului tumorii este esențială pentru alegerea tratamentului optim și pentru estimarea prognosticului pacientului.

Evaluarea clinică și neurologică

Reprezintă primul pas în diagnosticarea gliomului este evaluarea clinică detaliată, care include:

• Anamneza: se analizează simptomele pacientului, durata și progresia acestora. Se identifică factori de risc, antecedente familiale sau expunerea la radiații.
• Examinarea neurologică: se testează funcțiile motorii și senzitive pentru a detecta eventuale deficite neurologice. Se evaluează reflexele, coordonarea, echilibrul și starea mentală. Se investighează funcțiile craniene, în special în cazul tumorilor localizate în trunchiul cerebral [3].

Investigații imagistice

Imagistica cerebrală este esențială pentru detectarea gliomului, determinarea localizării și estimarea agresivității acestuia.

• Tomografia computerizată (CT): este utilizată ca primă investigație în urgențe, mai ales pentru pacienții cu cefalee severă, convulsii sau semne neurologice acute. Poate evidenția mase tumorale hipodense sau hiperdense, cu sau fără edem peritumoral. Administrarea substanței de contrast ajută la evidențierea tumorilor cu permeabilitate vasculară crescută (ex. glioblastom). CT este mai puțin sensibilă decât RMN pentru gliomurile de grad scăzut.
• Rezonanța magnetică nucleară (RMN) cerebrală: este investigația standard pentru diagnosticarea gliomului. Oferă imagini detaliate ale structurii cerebrale și evidențiază mai bine tumora și edemul asociat. Se efectuează cu și fără substanță de contrast (gadoliniu) pentru a diferenția tumorile maligne de cele benigne. Glioblastoamele și gliomurile de grad înalt au un grad ridicat de captare a contrastului [6].

Biopsia cerebrală și analiza histopatologică

Pentru confirmarea diagnosticului, este necesară o biopsie tumorală. Aceasta poate fi realizată prin:

• Biopsie stereotactică: este o procedură minim invazivă ghidată imagistic (CT sau RMN). Se utilizează pentru tumorile inaccesibile chirurgical sau pentru diagnosticarea gliomurilor difuze.
• Biopsie în timpul intervenției chirurgicale: se realizează în timpul craniotomiei pentru îndepărtarea tumorii. Permite analizarea imediată a țesutului tumoral prin examen histologic rapid (examen extemporaneu) [4].

Analiza histologică determină:

• Tipul celular al gliomului (astrocitom, oligodendrogliom, ependimom).
• Gradul OMS al tumorii (I-IV) pe baza mitozelor, necrozei și proliferării vasculare [3].

Teste moleculare și genetice

Clasificarea moleculară a gliomului este esențială pentru prognostic și tratament personalizat.

Teste suplimentare pentru diagnostic diferențial

Unele simptome ale gliomului pot fi similare cu alte afecțiuni neurologice, iar diagnosticul diferențial este important.

• Puncția lombară și analiza lichidului cefalorahidian (LCR): indicată dacă se suspectează o afecțiune inflamatorie sau infecțioasă. Poate fi utilizată în gliomurile diseminate leptomeningeal (rar).
• PET-CT cerebral (tomografie cu emisie de pozitroni): analizează activitatea metabolică a tumorii și diferențiază gliomurile de leziunile benigne. Poate ajuta la identificarea recurențelor tumorale.
• Teste pentru markeri serologici: deși nu există markeri serici specifici pentru gliom, testele de laborator pot ajuta la excluderea altor boli (ex. infecții, boli autoimune) [2].

Opțiuni de tratament pentru gliom

Tratamentul gliomului depinde de mai mulți factori, inclusiv tipul histologic, gradul tumoral, localizarea, dimensiunea tumorii, starea generală a pacientului și prezența mutațiilor genetice relevante. Obiectivul principal este controlul bolii, prelungirea supraviețuirii și menținerea calității vieții pacientului. Opțiunile terapeutice includ intervenția chirurgicală, radioterapia, chimioterapia și terapiile țintite.

Tratamentul chirurgical

Chirurgia este tratamentul de primă linie pentru majoritatea gliomurilor, cu scopul de a îndepărta cât mai mult din tumoră fără a afecta funcțiile neurologice esențiale.

• Craniotomia cu rezecție tumorală
  • Se efectuează sub ghidaj imagistic (RMN sau neuronavigație).
  • Se încearcă îndepărtarea maximă a tumorii (rezecție completă sau subtotală).
  • În cazul glioblastoamelor, de obicei, nu este posibilă rezecția completă din cauza infiltrării țesutului cerebral adiacent.
  • Poate fi realizată sub anestezie generală sau, în unele cazuri, cu pacientul treaz, pentru a monitoriza funcțiile neurologice în timp real.
• Biopsia stereotactică
  • Indicată în cazul tumorilor inoperabile sau profund localizate.
  • Permite obținerea unei probe de țesut pentru diagnostic histologic și molecular [1].

Avantajele chirurgiei includ:

• Reducerea masei tumorale și a efectului de compresiune.
• Îmbunătățirea simptomelor neurologice.
• Creșterea eficienței tratamentelor adjuvante (radioterapie și chimioterapie).

Limitările chirurgiei includ:

• Nu este posibilă îndepărtarea completă în cazul gliomurilor infiltrative.
  Risc de complicații neurologice postoperatorii [2].

Radioterapia

Radioterapia este utilizată fie postoperator, fie ca tratament principal în cazul gliomurilor inoperabile.

• Radioterapia convențională
  • Se administrează fascicule de radiații externe pentru a distruge celulele tumorale.
  • Indicat în special pentru gliomurile de grad înalt (III și IV).
• Radioterapia stereotactică (Gamma Knife sau CyberKnife)
  • Se utilizează în gliomurile mici, bine delimitate sau pentru recidive.
  • Permite administrarea unor doze mari de radiații cu impact minim asupra țesutului sănătos.
• Radioterapia cu protoni
  • Alternativă mai puțin toxică pentru tumorile localizate profund.
  • Protejează mai bine țesuturile sănătoase comparativ cu radioterapia convențională [5].

Efectele adverse ale radioterapiei includ:

• Oboseală severă.
• Edem cerebral tranzitoriu (poate necesita tratament cu corticosteroizi).
• Tulburări de memorie și funcții cognitive în cazul expunerii prelungite [4].

Chimioterapia

Este utilizată pentru a distruge celulele tumorale rămase după chirurgie și radioterapie sau pentru a încetini progresia bolii.

Efectele adverse ale chimioterapiei includ:

• Greață, vărsături, oboseală.
• Supresie medulară (scăderea globulelor albe și roșii).
• Căderea părului (în funcție de tipul de chimioterapie utilizat) [2].

Terapii țintite și imunoterapie

În ultimii ani, terapiile țintite și imunoterapia au devenit o opțiune promițătoare pentru tratarea gliomurilor. Imunoterapia, bazată pe dezvoltarea de vaccinuri personalizate pe baza antigenelor tumorale, este studiată intens, dar fără rezultate clare în gliom până în prezent [3].

Terapia electrică (Optune – TTFields)

Terapia electrică se realizează cu ajutorul unui sistem portabil care emite câmpuri electrice de joasă frecvență pentru a împiedica diviziunea celulelor tumorale. A fost aprobat pentru glioblastom recurent și nou diagnosticat și poate prelungi supraviețuirea pacienților [1].

Managementul simptomelor și îngrijirea paliativă

În cazul gliomurilor avansate, se aplică măsuri pentru controlul simptomelor și menținerea calității vieții. Tratamentele paliative pot include corticosteroizi pentru reducerea edemului cerebral și ameliorarea simptomelor neurologice, antonvulsivante pentru prevenirea crizelor epileptice și medicamente pentru controlul durerii și anxietății [6].

Gliomul reprezintă una dintre cele mai complexe tumori cerebrale, având un impact semnificativ asupra pacienților și a familiilor acestora. Deși cauzele exacte nu sunt pe deplin înțelese, progresele din domeniul neuro-oncologiei au îmbunătățit considerabil diagnosticul și tratamentul acestei afecțiuni. Identificarea timpurie a simptomelor, utilizarea tehnologiilor imagistice avansate și testele genetice permit o clasificare mai precisă a tumorilor și o abordare personalizată a tratamentului. Intervenția chirurgicală, radioterapia și chimioterapia rămân principalele strategii terapeutice, însă terapiile țintite și imunoterapia oferă noi perspective în lupta împotriva gliomului. Deși prognosticul variază în funcție de tipul și gradul tumorii, fiecare pacient poate beneficia de o abordare multidisciplinară menită să îmbunătățească supraviețuirea și calitatea vieții. Cercetările continue și inovațiile medicale deschid noi oportunități pentru viitor, oferind speranță pacienților diagnosticați cu această boală.

Surse:

1. Cancer Research UK. “Glioma | Brain Tumours (Primary) | Cancer Research UK.” Cancerresearchuk.org, 2019, www.cancerresearchuk.org/about-cancer/brain-tumours/types/glioma-adults, accesat la 30.01.2025;

2. Cleveland Clinic. “Glioma: What Is It, Causes, Symptoms, Treatment & Outlook.” Cleveland Clinic, 20 Oct. 2021, my.clevelandclinic.org/health/diseases/21969-glioma, accesat la 30.01.2025;

3. “Glioma | High and Low Grade | Brain Tumour Types.” Brain Tumour Research, 2025, braintumourresearch.org/pages/types-of-brain-tumours-glioma?srsltid=AfmBOoo8Up8JiljuuDhLqyUmgMylh39c2TRYwjAXlqW5BHKUqVALFci5, accesat la 30.01.2025;

4. “Https://Www.cancer.gov/Publications/Dictionaries/Cancer-Terms/Def/Glioma.” Www.cancer.gov, 2 Feb. 2011, www.cancer.gov/publications/dictionaries/cancer-terms/def/glioma, accesat la 30.01.2025;

5. John Hopkins Medicine. “Gliomas.” Johns Hopkins Medicine, 2019, www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/gliomas, accesat la 30.01.2025;

6. Mayo Clinic. “Glioma – Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2019, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/glioma/symptoms-causes/syc-20350251, accesat la 30.01.2025;

7. Weller, Michael, et al. “Glioma.” Nature Reviews. Disease Primers, vol. 10, no. 1, 9 May 2024, https://doi.org/10.1038/s41572-024-00516-y, accesat la 30.01.2025.